G4Media.ro

Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, vizaţi de procurori în…

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, vizaţi de procurori în Dosarul Revoluţiei. Procurorul general îi cere preşedintelui Iohannis să aprobe urmărirea penală a celor trei

Procurorul general, Augustin Lazăr, i-a solicitat luni preşedintelui Klaus Iohannis să aprobe cererea de începere a urmăririi penale pentru Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, potrivit unui comunicat al Parchetului General. Procurorii îi acuză pe cei trei de infracţiuni contra umanităţii.

Dosarul Revoluţiei este instrumentat de Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Comunicatul Parchetului General:

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a adresat președintelui României o solicitare de exercitare a prerogativelor constituționale și legale privind cererea de urmărire penală în legătură cu săvârșirea infracțiunii contra umanității, prev. de art. 439 alin. (1) lit. a, g, i și k Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal. față de:

  • ILIESCU ION, membru și președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă și legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariția Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când președintele consiliului a primit rolul unui șef de stat, iar atribuțiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989,
  • ROMAN PETRE, membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989
  • VOICULESCU GELU-VOICAN, membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Si uite asa, dintr-o data, Iliescu se hotarareste ca a venit timpul sa moara. Pana la urma, asta a fost telul principal: sa intre in instorie, razbunarea pentru frustrarea de a fi etern esalon 2.

  2. Sa le dea Dumnezeu sanatate, sa apuce macar cate o zi de puscarie.

  3. Nu au pus la punct Iliescu si Roman diversiunea teroristilor. Este un plan alcatuit de americani si rusi, operationalizat de ultimii. Nu cred ca ii putem inculpa pe Gorbaciov si George Bush Senior…

    • Americani si rusi fara oameni din Securitate! Da, e extra-, super-, hyper-plauzibil! Nu stiu cum de nu s-au gandit procurorii!