Brexit, amânat până pe 12 aprilie sau 22 mai, în funcție de evenimentele de la Londra. Alegerile europarlamentare vor consfinți o UE fără Marea Britanie
Șefii de stat și de guvern din UE, reuniți joi în Consiliul European, au preluat practic controlul asupra datei Brexit și i-au propus premierului Theresa May două opţiuni pentru amânarea cerută a ieșirii din Uniune după data prevăzută iniţial, 29 martie, potrivit concluziilor summitului european de la Bruxelles.
Astfel, în eventualitatea puțin probabilă că parlamentarii britanici aprobă săptămâna viitoare acordul de divorţ încheiat în noiembrie, statele membre UE sunt de acord să amâne data Brexit-ului pentru 22 mai, cu câteva zile înainte de alegerile europarlamentare.
Dacă însă Parlamentul de la Londra va respinge încă o dată acordul propus de premierul Theresa May, Brexit-ul va avea loc pe 12 aprilie 2019.
Decizia a venit la finalul unei ședințe – maraton de 8 ore a Consiliului European, în care Theresa May a eșuat în încercarea de a obține o prelungire până la finalul lunii iunie. Potrivit The Guardian, May nu le-a putut prezenta liderilor europeni un plan de rezervă pentru cazul în care Parlamentul britanic respinge încă o dată acordul propus.
Deși era anunțată o conferință de presă a președintelui Consiliului european, Donald Tusk, și a președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, pentru a anunța concluziile summit-ului în legătură cu solicitarea Theresei May de a extinde Brexitul cu trei luni, un purtător de cuvânt al lui Tusk a anunțat că discuțiile vor continua și după cină, fără premierul britanic.
„Uniunea Europeană se angajează să acorde, înainte de 29 martie 2019, o extindere a Brexitului până în 22 mai, dacă acordul de divorț este aprobat de Camera Comunelor săptămâna viitoare”, se arată în draftul concluziilor, consultat de Reuters.
„Având în vedere că Marea Britanie nu intenționează să organizeze alegeri pentru Parlamentul European, nicio extindere nu este posibilă dincolo de această dată”, potrivit sursei citate.
Astfel, Consiliul propune ca 22 mai să fie termenul limită pentru ieşirea Marii Britanii din UE, cu o zi înaintea alegerilor europarlamentare (programate în 23-26 mai), respingând astfel propunerea premierului Theresa May privind o amânare până în 30 iunie.
Prim-ministrul britanic, Theresa May, a anunţat miercuri că i-a scris preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a solicita amânarea retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană până la 30 iunie, în urma respingerii de către parlamentul de la Londra a acordului convenit cu UE, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Sursa foto: Pexeles
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii