G4Media.ro

1.800 de persoane vaccinate în cadrul maratonului de la Ploieşti. Dozele de…

Sursa foto: Primăria Ploiești

1.800 de persoane vaccinate în cadrul maratonului de la Ploieşti. Dozele de vaccin au fost suplimentate

Un număr de 1.800 de persoane s-au vaccinat anti-COVID-19 în cadrul maratonului care a început vineri după-amiază pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, dozele de vaccin fiind suplimentate.

Potrivit datelor comunicate, sâmbătă, de Primăria Ploieşti, până la ora 15,00, au fost imunizate cu serul de la Pfizer 1.800 de persoane, dozele de vaccin fiind suplimentate cu 378 de bucăţi, urmând să mai fi aduse şi altele dacă va fi necesar.

Campania de vaccinare organizată sub motto-ul „Start către o viaţă normală” a început vineri, la ora 14,00 şi se derulează non-stop până duminică, ora 20,00.

Astfel, pe stadionul „Ilie Oană” funcţionează 6 fluxuri de vaccinare pe timpul zilei şi două fluxuri noaptea.

Maratonul Vaccinării va permite celor care doresc să se imunizeze să se adreseze, fără o programare prealabilă, doar cu actul de identitate, direct la punctele de vaccinare ce vor fi deschise în incinta stadionului.

Intrarea la centrul de vaccinare de la stadionul „Ilie Oană” se face de pe strada Alexandru Vlahuţă, peluza I.

În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, persoanele care doresc să se imunizeze vor avea acces la spaţiile de aşteptare ce vor fi amenajate în incinta stadionului, respectiv sub peluza acestuia ori în tribune.

„În cadrul ‘Maratonului Vaccinării’ de la Ploieşti vor fi implicaţi, în desfăşurarea în condiţii sigure a procesului de vaccinare, 22 de medici, 22 de registratori şi 44 de asistenţi medicali. Totodată, în urma discuţiilor purtate de executivul municipiului Ploieşti cu dr. Simona Schnelbach (n.r. reprezentant al Colegiului Medicilor Prahova), s-a stabilit că, pentru susţinerea eficientă a acestei campanii de vaccinare, vor fi prezenţi, la centrul deschis pe stadionul ‘Ilie Oană’, şi 5 medici voluntari, precum şi studenţi voluntari din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti”, a anunţat anterior Primăria Ploieşti.

Sursa: Agerpres

Foto: Primăria Ploiești

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Asistentele și infirmierele din spitale nici nu se vaccinează.

  2. Asa…si? Care este relevanta ca ei nu se vaccineaza? Fiecare este liber sa faca ce vrea. Fiecare se poate informa din mai multe surse. Fiecare este liber sa aleaga sa faca ce doreste. Cine vrea sa se vaccineze se va vaccina indiferent de ce zic unii si altii, la fel cum cine nu vrea, nu se vaccineaza.

    • Problema apare,cand unu…s-a intepat,iar acum ,acelasi bolovan,are tupeu si pretentia totalmente nejustificata,de a presiona,insista in …dobitocenia sa,ca ceilalti sa faca acelasi lucru!
      Concret…daca unu a mancat,ca.at…celalalt trebuie musai sa-l copié!
      Apropo…adulatori ai seringii!
      Seychelles,tarisoara cu cei mai multi vaccinati,sufera acum o contagiere uriasa !