1 ianuarie, Ziua Națională a Slovaciei / Cehii și slovacii marchează 30 de ani de la „divorțul de catifea” / „Pentru mine, totul a rămas la fel: prietenii, limba”

Republica Slovacia sărbătorește, duminică, Ziua Națională, după dizolvarea Cehoslovaciei, în urmă cu 30 de ani, la 1 ianuarie 1993. Țara de circa 49.000 de kilometri pătrați și o populație de peste 5,4 milioane de locuitori a aderat la NATO și Uniunea Europeană în 2004 și la zona euro la 1 ianuarie 2009. Slovacia este, de asemenea, membră a Spațiului Schengen.

„Divorțul de catifea” este un termen folosit pentru dizolvarea Cehoslovaciei în două țări independente: Republica Cehă și Slovacia, la 1 ianuarie 1993. Termenul este folosit ca o analogie la Revoluția de Catifea din 1989 care a adus sfârșitul comunismului în Cehoslovacia și schimbarea regimului într-unul democratic.

S-au împlinit 30 de ani de la destrămarea Cehoslovaciei, unul dintre puținele cazuri din istorie în care un stat a fost divizat fără să se piardă nicio viață. În prezent, Republica Cehă și Slovacia se bucură de o prietenie armonioasă, fără fricțiuni, dar cu o urmă de regret pentru ceea ce a fost cândva o căsnicie fericită, potrivit unui reportaj BBC News.

„Aceasta este întreaga mea viață. Este pâinea mea cea de toate zilele.” Filip Svrcek își aruncă privirea de-a lungul malurilor acoperite de zăpadă ale râului Morava, urmărind masa verde-cenușie care curge spre un baraj și o hidrocentrală din anii 1930.

Filip, președintele clubului de canotaj Hodonin, din Cehia, și-a petrecut toți cei 41 de ani de viață în apropierea râului, care formează o porțiune lungă a graniței de sud-est a Republicii Cehe cu Slovacia.

„Acolo este Slovacia, dar pentru noi este aproape același loc”, a spus el, explicând că vâslașii săi respectă regulile de navigație fluvială mai degrabă decât dreptul internațional.

„Ne rătăcim în jumătatea slovacă a râului tot timpul. Nu avem nevoie de permisiune oficială – și sper că nu vom avea niciodată nevoie”, a continuat el.

Singurele conflicte – în lunile de vară – au fost cu pescarii locali, mai degrabă decât cu poliția, a spus el.

Filip, care locuiește la 500 de metri de clubul de canotaj împreună cu soția sa slovacă și cei doi copii, avea doar 11 ani când Cehoslovacia s-a împărțit în două.

Amintirea lui este una de copil: o oarecare emoție, confuzie, poate chiar alarmă. Dar orice emoție a dispărut de mult timp.

„Pentru mine, totul a rămas la fel. Prietenii, limba – totul a fost la fel.”

În oraș, la Muzeul Masaryk se face un tur al exponatelor dedicate lui Tomas Garrigue Masaryk, băiatul local care a devenit părintele fondator al Cehoslovaciei la sfârșitul Primului Război Mondial.

Fiu al unui cojocar slovac și al unei bucătărese morave care au servit amândoi la curtea imperială, tânărul Masaryk – ca și Filip – se simțea la fel de bine pe ambele maluri ale râului.

Din punct de vedere tehnic, de fiecare dată când îl traversa, trecea din Margraviate Moravia în Regatul Ungariei, de la un ținut al coroanei habsburgice la altul.

„Dar el nu ar fi perceput lucrurile așa”, a spus directorul muzeului, Irena Chovancikova, corectând cu blândețe eforturile de a aplica înțelegerea secolului XXI a statalității – cu pașapoartele și granițele sale clar definite – la Europa Centrală de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Ce ar fi crezut Masaryk – care a creat un stat comun pentru cehi și slovaci din cenușa Imperiului Austro-Ungar în 1918 – despre faptul că această creație prețioasă a sa a fost dezmembrată de politicienii cehi și slovaci doar 75 de ani mai târziu?

„Este aproape imposibil de spus”, a replicat Irena.

„Poate că i-ar fi tras de urechi și i-ar fi certat. Cine știe? Dar un lucru este sigur – dacă s-ar fi întâmplat în timpul vieții lui, cu siguranță ar fi existat o dezbatere intensă pe această temă”, a continuat ea.

Poate mai intensă decât în 1992 – când Cehoslovacia a fost împărțită în liniște de către cei doi prim-miniștri ai statului federal, fără referendum.

După cinci minute de mers cu mașina, ajungi în fața castelului Holic – o construcție barocă cu trei etaje, destul de dărăpănată, chiar peste graniță, în Slovacia, cândva un refugiu de vară al Habsburgilor.

Odată ajuns la micul târg de Crăciun din Holic, pentru a te încălzi cu o ceașcă de vin fiert, trebuie să-ți scotocești buzunarele pentru câțiva euro.

Cea mai evidentă diferență dintre cele două țări este că slovacii au îmbrățișat cu entuziasm moneda unică europeană. Vecinii lor au rămas cu încăpățânare la coroanele cehe.

„Poate că a fost păcat că ne-am despărțit, cine știe? Dar noi suntem doar niște oameni mici, nu-i așa?”, a spus Jan, vânzător la tarabă.

„Dar nu ne-a divizat”, a adăugat soția sa, Mirka. „Pentru noi, nimic nu este divizat.”

La seara de dansuri populare de la un hotel local, un membru al ansamblului folcloric Valsa, Miroslav Milota, face naveta din Holic peste graniță la Hodonin pentru a munci, de 42 de ani.

„Îmi amintesc acel Revelion din 1992. Îmi amintesc că am cântat imnul cehoslovac – ambele părți, strofa cehă și apoi cea slovacă. A fost emoționant”, a spus Miroslav.

„Ne-am dat seama că, de acum înainte, vom cânta doar jumătatea noastră. Așa că nu știam cu adevărat ce se va întâmpla: cum va fi împărțit tot restul – nu doar imnul.”

În încheiere, jurnalistul BBC notează:

„Am fost în vizită în Cehoslovacia în decembrie 1992 și îmi amintesc acel sentiment de incertitudine și nervozitate. Când m-am mutat definitiv aici, șase luni mai târziu, țara nu mai exista.

Astăzi, cehii și slovacii sunt cei mai buni prieteni. Săpați suficient de adânc și veți găsi o oarecare nostalgie pentru statul lor comun și, ocazional, regretul pentru dispariția acestuia.

Dar divorțul lor accelerat – ale cărui condiții au fost schițate în grădina unei vile – este foarte mult în trecut.”