G4Media.ro

10.500 de bucureșteni vor fi testați, începând de mâine, pentru a se…

Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

10.500 de bucureșteni vor fi testați, începând de mâine, pentru a se stabili dacă au fost infectați cu Covid-19, a anunțat primarul Gabriela Firea

Programul de testare a anticorpilor, la nivelul Bucureștiului, va demara de mâine, a transmis primarul Gabriela Firea, pe un eşantion de 10.500 de persoane.

„Mâine voi organiza o conferinţă de presă împreună cu cei şase primari de Sectorare, în care vom da startul proiectului de testare de tip anticorpi, acea picătură de sânge din buricul degetului pe un eşantion deja realizat de către specialiştii INSP de 10.500 de bucureşteni din toate sectoarele Capitalei, pe diferite grupe de vârstă, din majoritatea cartierelor bucureştene”, a explicat Firea într-o conferință de presă, conform Agerpres.

Firea a precizat că testele se vor realiza la Arena Naţională, cu respectearea tuturor reglementărilor internaţionale în acest domeniu.

„La finalul acestor teste vom afla cum a circulat coronavirusul în municipiul Bucureşti, care este numărul de persoane care au trecut deja prin infecţie şi s-au imunizat şi vom putea, împreună cu autorităţile centrale, să luăm măsurile de relaxare mult mai potrivite pentru o comunitate care are deja o informaţie”, a mai spus Firea.

Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

24 comentarii

  1. Cocalarii, cocalarii!

  2. Firei îi lipsesc spectacolele regizate, „împreună cu cei şase primari de Sectorare”.
    Poate o sa spuna ceva si despre scuipatul pe jos in public. Câți polițiști locali are bucurestiul si cati din ei asigura contra cost paza unor obiective in loc sa… patruleze pe strazi si sa impuna ordinea?
    Florea de la sector 5 are numai interlopi in jurul lui

    • Doamna Firea e cel mai bun primar fraere. Are grija de sănătatea oamenilor nu ca mucosul ăla de Nicusor. Sunteți doar niște ofticosi care nu-i ajungeți pana la genunchi. Nu ii băgați in seama doamna. Noi va iubim și va votam! Mândri ca sintem romani! Nu ca javra de iohanis care fura casele la oameni.

    • Scaraotchi-fake,
      Asa e, doamna Firea e….buna, doar ca putin cam prea ”spatioasa”, daca intelegi ce vreau sa zic…Ma rog.., asa spun gurile rele, dar ca sunt guri citite si cu masele in ele, nu ca cele de la …PSD…

    • Consiliului General al Municipiului Bucuresti nu are nimic de spus? Niște papițoi la degetul mic al blondei?
      Comisiile alea interne, pe ptobleme financiare – doar la tocat bani se pricep?

    • E o testare, cum zice poporul, venită la spartul târgului. Urgenţa era Biblioteca Digitală a Bucureştilor, dispărută de pe net de Centenar. Sau voluntariat la reparaţiile de la Muzeul Naţional de Istorie, începute în 2002.

  3. Mooooie la tot pesedeu în frunte cu Firea si Cercel care sunt inițiatorii idioți! 👎👎👎Testați-vă voi familiile si băgați-le în spital cu mâncare de spital , apa infecta de la chiuveta si 2 pastile. Idioților!

    • …și budă la comun fără colac

    • Vezi ca ai incurcat borcanele … sunt teste de anticorpi, nu te baga nimeni in spital 🙂

    • @bug: mai postacule, orice test de anticorpi igg/igm pozitiv la asimptomatici poate indica virus activ si se va verifica cu pcr. cercel a explicat foarte clar, foloseste goagal si citeste.
      firea a „uitat” sa spuna asta ca sa atraga fraierii asimptomatici care vor ajunge in izolare la fel ca voluntarii de la pcr.

    • @geo „mai postacule”, fac pariu ca fac doar igg. si foarte bine ca cei detectati intra automat in autoizolare, ce ai vrea sa infecteze in continuare pe alti oameni?! ce mentalitate ai, daca mie imi e bine, ma doare in cot ca pot sa omor alti oameni, nu?! oricum sansele sunt mici sa mai fi contagios pe igg, probabil esti post-infectie (mie nu-mi trebuie goagal sa inteleg asta, spre deosebire de tine! 😀 ) incredibil ce oameni sunt in tara asta, daca au de ales intre a cauza morti si a sta in carantina 2 saptamani, aleg sa-i omoare pe altii …

  4. Fiecarui i se va acorda un cartonas semna de firea
    „Astazi la ora H cetateanul x-ulescu a fost testat covid19.”
    Rezultatul testului oricare ar fi ce se intampla?
    Daca e pozitiv sta inchis in casa 14 zile. Dubele sunt pregatite doamna firea?
    Daca e negativ azi poate sa se pupe in bot cu toti … azi.
    Ce urmeaza? Delimiteaza primaria un lazaret

    • nu exista optiunea de stat acasa pentru pozitivi, direct la spital.
      14 zile e doar minimul, la Timisoara e un medic care e de aproape doua luni in spital ca tot iese testul pozitiv desi nu are simptome si nici tratament nu-i mai dau, cauta pe net.

      izolati acasa 14 zile stau toate contactele pozitivilor care au test negativ.

    • Corect, @geo!
      Am pus scenariul minimal, fiindca mi-ar fi sarit in cap alarmistii si nu asta aveam in plan.
      Adica cel mai optimist.
      Realitatea poate fi multmai rea.
      Intrebarea ramane: la ce foloseste?
      Eu am o mica banuiala ca domprofesor Cercel are nevoie de aceste teste pentru o lucrare a domniei sale cu care va incerca sa dea lovitura, vreun premiu international, ceva…

  5. Doamna primare Cercel, vreo modalitate de verificare ca s-au facut un anumit numar de teste si ca persoanele respective chiar exista?

    Un webcam care sa nu surprinda fețele (pe motiv de GDPR), dar cu care sa se poata numara persoanele venite la test … si apoi facturile de decontare de la laboratoare, facute publice?

    Tot nefolositoare va fi campania, in continuare, dar macar mai aflam si noi una-alta.
    Cer prea mult? 😞

  6. Sper sa ramai doar cu cele 10500 de voturi cumparate cu falsele tale preocupari de grija cetatenilor. Fmm de mahalagioaica, singurele tale solutii la probleme sunt pomenile si voucherele catre asistatii care te voteaza orbeste. Si culmea, astea din banii alora care chiar muncesc si care ti-ar umple botul cu carne de calitate.

  7. Ce vor face luptatorii contra termometrizarii ? Vor raspunde selectiei SF cei din listele admiratorilor/membrilor psd ? Se vor lasa testati voluntar-obligatoriu ?!!
    Firea ar putea continua cu o ploaie de meteoriti dezinfectanta Buc-Ilfov sa-i dea mat lui Negoita care a dat cu tunul cu dezintectanti autorizati de măsa de a aparat locuitorii sectorului Lui mai bine de un minut ………

  8. sa te tii procese intentate primariei dupa testele la gramada

  9. Wow, ce de pareri anti-teste pe aici :). Vedeti ca va cipeaza gates cand va ia sange din deget pentru test 🙂 ba chiar va baga si mai multe variante de vaccin, sunteti cobai fara voie. Asa ca aveti mare grija cu testele astea, e posibil sa va bage chiar si tracere radioactive, cred ca un fel de kriptonita 😀

    • @bug
      Niciunul dintre comentariile de pana acum nu se incadreaza nici macar partial, in profilul pe care-l ironizezi.
      Asa ca ironia dumitale e ca o palma data in gol.
      Ai putea sa ne explici dumneata mai clar, care vor fi binefacerile acestei testari in masa si cum se vor prelucra datele in ajutorul combaterii acestei boli?
      Mai concret, ce concluzii se vor trage si ce masuri se vor lua in functie de rezultate… in afara de a tine ocupati cateva sute de oameni care deja sunt implicati in campania anti-covid (practic vor fi impiedicati sa activeze in campania nationala pentru a fi angajati in campania firea).
      Si, cu pretul … care este … si care va fi platit generos (cui?), din bugetul deja saracit, pentru carpirea caruia se fac eforturi disperate.

    • @inapa … deci chiar ma intrebi „care vor fi binefacerile acestei testari in masa ….”?! pe bune? pai daca nu intelegi acest lucru, iti spun eu, nimeni pe lumea asta nu poate sa-ti explice nimic, oricat ar incerca. esti o cauza pierduta

    • @bug
      …deci, nu poti nici macar pentru un om simplu…
      Singurul rezultat masurabil va fi ca din cei 10.000, vreo cateva sute se vor bloca la domiciliu sau mai rau, in spitale. Inseamna exact nimic pentru doua milioane de locuitori in ce priveste incetinirea contaminarii.
      Cei netestati vor trage concluzia ca da, de acum a devenit ceva mai sigur sa iasa in lume, eventual vor deveni „donatori” mai activi…
      (nu mi-e clar, ca procedura, daca dupa prelevarea testului, persoana testa este lasata sa plece, sau este izolata pana cand se poate da rezultatul, pentru a nu se contamina dupa prelevare, ceea ce ar da peste cap tot algoritmul)
      Pana una alta, testarile se fac orientat si pe esantioane cu risc potential mai ridicat, ceea ce da un coeficient de infestati raportat la numarul de teste, mai mare decat media raportata la total populatie (asta ne va interesa probabil peste un an sau cand o fi sa treaca „zvungu”, sau il intereseaza pe domnul Cercel ca sa-si sustina vreo dizertatie savanta), dar mai eficient in ceea ce priveste utilizarea resurselor.
      Aceasta campanie da o valoare medie, ei si…?
      Ar putea foarte bine sa se desfasoare prin telefon precum sondajele electorale …