
10% din șoferii sancționați vineri de polițiști au rămas fără permise din cauza alcoolului
Peste 250 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti, într-o zi, în cadrul acţiunii „Blocada”. Peste 100 dintre acestea au fost ridicate pentru consum de alcool şi depăşirea vitezei legale, transmite News.ro.
Reprezentanţii Poliţiei Române au transmis, printr-un comunicat de presă, că la nivel naţional, aproximativ 3.625 de poliţişti şi jandarmi au acţionat vineri, în cadrul acţiunii „Blocada”, pentru prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
“Au fost organizate 431 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 7.216 autovehicule şi legitimate 11.147 de persoane. Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 3.851 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 195 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive”, au precizat poliţiştii.
Astfel, în cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii au constatat 19 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reţinute 256 de permise de conducere, dintre care 26 pentru alcool şi 76 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 199 de certificate de înmatriculare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank