G4Media.ro

10 milioane de euro din PNRR, pentru modernizarea cabinetelor de planificare familială,…

Sursa foto: Pixabay

10 milioane de euro din PNRR, pentru modernizarea cabinetelor de planificare familială, sunt la un pas de a fi pierduţi, acuză USR: ”Ministrul Rafila, când nu e în Cuba, e complet inert”

10 milioane de euro din PNRR, destinaţi modernizării a peste 100 de cabinete de planificare familială, riscă să fie pierduţi, atrage atenţia deputatul USR Adrian Wiener, care acuză Ministerul Sănătăţii că nu face eforturile necesare pentru a se asigura că banii ajung la cabinetele medicale, transmite News.ro.

La 5 luni de la deschiderea apelului de finanţare, prin care pot fi finanţate cel puţin 119 cabinete de planificare familială au fost depuse doar 2 astfel de cereri. Aceste cabinete au un rol foarte important, dat fiind că România este pe primele locuri în UE în privinţa numărului de sarcini la adolescente, precizează USR.

„Totul riscă să se oprească din cauza neutralităţii totale, a lipsei de implicare a Ministerului Sănătăţii. Ministrul Rafila, atunci când nu e în Cuba, este complet inert. Ministerul Sănătăţii, în afara rolului administrativ, prevăzut de lege, trebuie să fie un ferment, să informeze – să tragă chiar de oameni şi instituţii, să dea direcţii, să străpungă inerţii, să capitalizeze încredere să promoveze activ politici publice. Nu să aştepte din fotolii, nu să publice doar prin Monitorul Oficial”, transmite deputatul USR Adrian Wiener.

USR menţionează că pe lângă modernizarea cabinetelor de planificare familială, fondurile din PNRR erau destinate derulării unor campanii de educaţie pentru sănătatea reproducerii, implementate la nivel naţional, în special în zonele vulnerabile, ca şi perfecţionării cunoştinţelor personalului medical angajat în centrele de planificare familială.

România este pe locul al doilea în Europa în ceea ce priveşte numărul de sarcini la adolescente. Tinerele mame ajung să nu îşi mai continue studiile şi să fie astfel în risc de sărăcie şi de excluziune socială, mai afirmă USR.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Dacă era V.V. în continuare, ce bine ne era…

    • Marș în *lm de postac, e fain că pierdem mililarde de euro pentru că niște in competenți nu fac absolut nimic din ce ar trebui să facă?

      E bine că vine Ciucă azi și ne zice că nu putem să constuim NICI UN SPITAL din PNRR pentru că un spital ne costă 500 milioane de euro??

    • Pai vv se incadreaza in categoria asta.