11 cazuri recente de infectare cu varianta sud-africană a coronavirusului, fără istoric de călătorie, au fost depistate în Marea Britanie / Începe testarea în masă a locuitorilor din zonele respective
Oficialii din Marea Britanie au anunțat luni că au identificat 11 cazuri ale variantei din Africa de Sud a coronavirusului la persoane fără istoric de călătorie, în diferite regiuni din țară, în ultimele zile, relatează BBC și Reuters.
Rezidenții de la opt coduri poștale, dintre care trei sunt în Londra, urmează să fie testați pentru noul coronavirus, indiferent dacă prezintă sau nu simptome.
„Fiecare persoană de peste 16 ani care locuiește în aceste locații este încurajată să facă un test Covid săptămâna aceasta, indiferent dacă prezintă simptome sau nu”, a precizat guvernul într-un comunicat de presă, citat de Reuters.
În plus, Guvernul trimite unități mobile de testare și va colabora cu echipele locale de sănătate publică, luând în calcul inclusiv efectuarea de teste din ușă la ușă. Potrivit BBC, aproximativ 80.000 de persoane vor fi testate.
Scopul testării în masă a locuitorilor din zonele unde au fost identificate cazuri de îmbolnăvire cu varianta sud-africană a virusului este de a găsi persoane care ar putea să nu știe că sunt infectate, astfel încât să li se poată spună să se izoleze ca să împiedice răspândirea virusului.
În total, în Marea Britanie au fost identificate 105 cazuri ale variantei sud-africane, începând cu 22 decembrie 2020.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii