11 indieni au murit din cauza insolaţiei, după ce au participat la un eveniment în aer liber la Mumbai / Temperatura maximă înregistrată a fost de 38 de grade Celsius
Cel puţin unsprezece persoane au murit, duminică, din cauza insolaţiei, după ce au participat la un eveniment la care a fost prezent şi ministrul de interne al Indiei, la periferia oraşului Mumbai, relatează News.ro, care citează Reuters.
Sute de mii de oameni au participat duminică după-amiază la o ceremonie de premiere, în care ministrul federal de interne Amit Shah a înmânat un premiu unui cunoscut activist social, la periferia capitalei financiare a ţării, Mumbai, în Maharashtra.
Evenimentul a avut loc după-amiaza în aer liber la Khargar, unde temperatura maximă înregistrată a fost de 38 de grade Celsius, normală pentru această perioadă a anului.
Aproximativ 50 de persoane au fost internate la spital după eveniment şi 11 au murit, a declarat ministrul din Maharashtra, Eknath Shinde.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank