117 centre de vaccinare şi-au sistat temporar activitatea, iar 371 de centre au program redus, din cauza cererii scăzute pentru imunizare
Preşedintele Comitetului naţional pentru campania de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că 117 centre de vaccinare fixe şi-au sistat temporar activitatea, iar în cazul a 371 de centre programul de lucru a fost redus, după ce s-a constatat că circa 80% din centre au o activitate sub 25% din capacitate.
„În săptămâna precedentă am reevaluat eficienţa centrelor de vaccinare fixe. Circa 80% din centrele de vaccinare fixe vaccinează mai puţin de 25% din capacitatea de vaccinare alocată fiecărui flux în parte. Motiv pentru care, la acest moment, 117 centre de vaccinare fixe şi-au sistat temporar activitatea. Avem 371 de centre pentru care a fost redus programul de lucru şi de asemenea a fost redus numărul de fluxuri în centrele de vaccinare care au rămas active. În perioada următoare vor fi de asemenea continuate aceste măsuri de eficientizare, de a menţine un echilibru corect între costuri”, a precizat Valeriu Gheorghiță, citat de Agerpres.
Valeriu Gheorghiţă a subliniat că eficientizarea costurilor nu vizează personalul, care îşi va continua activitatea în centrele din mediul rural, ci costuri legate de chirii, servicii de curăţenie sau dezinfecţie. El a arătat că o astfel de măsură va permite accelerarea campaniei de vaccinare în rural.
„În perioada următoare probabil că vom avea mult mai multe centre care vor avea activitatea sistată temporar, încât să existe o uniformizare a acoperirii geografice la nivelul fiecărui judeţ, pentru a asigura un acces cât mai bun al persoanelor la vaccinare”, a spus Valeriu Gheorghiţă.
Pe de altă parte, el a arătat că este posibilă o revenire foarte rapidă la structura iniţială a centrelor de vaccinare fixe, în momentul în care cererea va creşte.
„Noi anticipăm că în următoarea perioadă vom avea o adresabilitate în creştere în ceea ce priveşte vaccinarea Covid-19, ca urmarea a potenţialului variantei Delta de a deveni dominantă în rândul populaţiei, la nivel global. De asemenea, aşa cum sunt datele estimate şi preconizate la acest moment, foarte probabil că şi în ţara noastră vom avea o creştere a numărului de cazuri cauzate de tulpina Delta”, a spus el.
sursa foto: Facebook/ ROVaccinare
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii