12 migranţi, depistaţi de poliţiştii de frontieră la Arad când încercau să iasă ilegal din România/ S-au ascuns în TIR-uri înmatriculate în Turcia care transportau fructe congelate – FOTO
Un număr de 12 migranţi din Bangladesh, Siria şi Irak au fost găsiţi de către poliţiştii de frontieră de la Nădlac, judeţul Arad, când încercau să iasă ilegal din România, spre Ungaria, ascunşi în TIR-uri turceşti care transportau fructe congelate în Elveţia şi Germania, transmite News.ro.
”În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetăţeni turci, aflaţi la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, fructe congelate si pepene verde pentru societăţi comerciale din Elveţia şi Germania. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, respectiv în cabina şoferului, în total, 12 cetăţeni străini”, a transmis Poliţia de Frontieră, într-un comunicat de presă, de duminică.
Potrivit sursei citate, migranţii au fost duşi la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Siria si Irak, care intenţionau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.
Şoferii TIR-urilor sunt acum cercetaţi pentru trafic de migranţi, iar transfugii pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank