12 oferte pentru construcţia a 41 de kilometri din Autostrada Transilvania / Mai mult de jumătate sunt firme din China și Turcia
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a primit 12 oferte de la companii din Spania, Grecia, Italia, China, Turcia şi România pentru proiectarea şi execuţia a 41 de kilometri din Autostrada Transilvania, inclusiv a Tunelului Meseş.
Potrivit unui comunicat al CNAIR, remis vineri Agerpres, valoarea estimată a contractului este de 3,927 miliarde de lei fără TVA, iar durata contractului este de 12 luni perioada de proiectare şi 36 luni perioada de execuţie lucrări.
Pe acest tronson de autostradă vor fi 65 viaducte, poduri şi pasaje pe şi peste autostradă, în lungime totală de aproximativ 13 km. Tunelul Meses, cu două galerii, va avea o lungime de 2.89 km şi 2 benzi de circulaţie pe sens.
Cei 12 ofertanţi sunt:
- Asocierea Strabag – Acciona Construccion (România -Spania)
- Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) – Rizzani de Ecchier SpA (Grecia – Italia)
- Astaldi SpA (Italia)
- Asocierea Drum Asfalt SRL – China Communication Construction Company LTD – Dimex – 2000 Company SRL (România – China)
- Impresa Pizzarotti & CSpA (Italia)
- Kolin Insaat Turizm Sanayi Ticaret Anonim Sirketi (Turcia)
- Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret – Gulermark Agir Sanayi Insaat ve Taahhut AS – Yapi Merkezi Insaat ve Sanayi – Ozaltin Insaat Ticaret ve Sanayi AS (Turcia)
- Asocierea Mapa Insaat ve Ticaret AS – Cengiz Insaat Sanayi ve Ticaret (Turcia), Asocierea Tekfen Insaat ve Ticaret AS – Dogus Insaat ve TIcaret (Turcia)
- China State Construction Engineering Corporation LTD. (China)
- Asocierea Uluslararasi Insaat Yatirim Sanayi ve Ticaret Anonim Sirketi – Onur Taahhut Tasimacilik Insaat Ticaret ve Sanayi (Turcia)
- Asocierea Sinohydro Corporation Limited – Power Construction Corporation of China LTD – Powerchina Roadbridge Group Co Ltd – Ozgun Insaat Taahhut Sanayi ve Ticaret Limited Sirketi (China – Turcia).
Comisia de Evaluare va analiza candidaturile în conformitate cu prevederile Documentaţiei de atribuire şi cu legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice.
„Prezenta procedură este de tipul „licitaţie restrânsă”, iar din cei 12 candidaţi, CNAIR va selecta un număr de minimum 5 – maximum 6 care vor depune oferte Tehnice şi Financiare în etapa a II-a a procedurii de achiziţie publică”, precizează CNAIR.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii