G4Media.ro

125 de persoane au fost prinse cu droguri la festivalurile de pe…

Sursa foto: Unsplash

125 de persoane au fost prinse cu droguri la festivalurile de pe litoral, în ultimele patru zile

O sută douăzeci şi cinci de persoane au fost depistate de jandarmii constănţeni cu droguri asupra lor la festivalurile de pe litoral, în ultimele patru zile, relatează News.ro.

Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis” Constanţa a transmis luni, printr-un comunicat de presă, că nu au fost înregistrate incidente de ordine publică la festivalurile de pe litoral.

„Măsurile proactive şi dispozitivul preventiv integrat de ordine publică din zona festivalurilor au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranţă a accesului, precum şi gestionarea rapidă a oricăror fapte antisociale. Obiectivul de prevenire a fost atins şi nu au fost înregistrate incidente de ordine publică”, se arată în comunicat.

Sursa citată a precizat astfel, în cele patru zile de desfăşurare ale Festivalului „Beach, Please!” din Costineşti, peste 85.000 de tineri au petrecut, în siguranţă, alături de artiştii favoriţi.

„Având în vedere că în staţiunile de pe litoral se organizează în continuare evenimente publice de amploare, precum festivalul Sunwaves 30 din Mamaia care va dura până pe 3 mai, forţele de ordine rămân la datorie pentru a se asigura că sunt respectate condiţiile de siguranţă pentru participanţi”, a mai menţionat Gruparea Mobilă de Jandarmi Tomis.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi jandarmii au aplicat 103 amenzi în valoare de 44.580 lei (dintre care 89 de sancţiuni aplicate la regimul rutier, potrivit OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice si 13 sancţiuni potrivit LG. 61/ 1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială) şi un avertisment.

Totodată, poliţiştii rutieri au depistat şapte persoane care conduceau autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice. „În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 125 de persoane, identificate având asupra lor substanţe interzise la deţinere”, a mai precizat Gruparea Mobilă de Jandarmi.

Aceasta a mai precizat că 297 de persoane prezente la festivaluri au avut nevoie de îngrijiri medicale, 84 suferind diverse traumatisme. De asemenea, 12 persoane, dintre care trei minori, au avut nevoie de investigaţii suplimentare şi au fost transportate la spital, majoritatea cu diverse traumatisme.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. O mare surpriză că au fost prinse doar 125 de persoane.

  2. pana data viitoare