13 persoane au ajuns la spital cu arsuri solare, insolaţie şi deshidratare, în Sibiu / Un tânăr de 23 de ani fost internat la Chirurgie Plastică
Sibiu, 28 iun/ Agerpres/ – Treisprezece persoane au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu cu arsuri solare, insolaţie şi deshidratare din cauza temperaturilor de peste 30 de grade înregistrate în cursul lunii iunie, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă a anului trecut, a fost înregistrat un singur astfel de pacient, a declarat, vineri, pentru Agerpres, purtătoarea de cuvânt a unităţii sanitare, Cristina Bălău, transmite Agerpres.
Unul dintre cei 13 pacienţi, un tânăr de 23 ani, a avut arsuri de gradul II din cauza soarelui, fiind internat în secţia de Chirurgie Plastică, potrivit sursei citate.
„În luna iunie a acestui an, de la debutul perioadei de caniculă şi până în prezent, trei persoane s-au prezentat la UPU cu arsuri solare, două femei de 40 şi 23 de ani, respectiv un bărbat de 23 de ani. Acesta din urmă a rămas internat la secţia Chirurgie Plastică, având arsuri de gradul II care necesită evaluare şi tratament de specialitate. Opt persoane s-au prezentat cu insolaţie, respectiv patru bărbaţi în vârstă de 29, 58, 63 şi 66 de ani şi patru femei în vârstă de 43, 46 şi 63 de ani (două dintre paciente au 43 de ani). Deshidratare din cauza caniculei au acuzat doi pacienţi, bărbaţi în vârstă de 58 şi 70 de ani. În aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 1-28 iunie 2023, nu au fost raportate astfel de cazuri, în afara unui pacient cu arsuri solare”, a mai precizat Cristina Bălău.
Medicii recomandă evitarea deplasărilor şi a eforturilor fizice mari în perioada de căldură puternică şi efectuarea acestora dimineaţa sau seara. Acest lucru este valabil mai ales pentru vârstele extreme (unde mecanismele de reglare termică sunt deficitare) şi la cei cu boli asociate.
De asemenea, este esenţială hidratarea corespunzătoare, în funcţie de gradul de activitate (cu cât activitatea este mai intensă, cu atât cantitatea de lichide va fi mai mare) şi se vor evita băuturile alcoolice.
În cazul apariţiei simptomelor legate de expunerea la căldură extremă (temperatura corpului crescută, oboseală intensă, cefalee persistentă, dureri precordiale, deficite neurologice, lipotimie – ‘leşin’), se va apela numărul unic de urgenţă 112 sau pacientul se va prezenta la UPU/CPU/camere de gardă ale spitalelor.
Totodată, medicii subliniază să nu uităm de protecţia capului şi a corpului cu pălării şi haine uşoare, de culoare deschisă. În spaţii deschise este importantă staţionarea la umbră.
Meteorologii sibieni spun că, în luna iunie, cea mai mare temperatură înregistrată în municipiul Sibiu a fost de 33,5 grade, însă au fost mai multe zile consecutive cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank