G4Media.ro

UPDATE Cel puţin 19 elevi şi 2 adulţi ucişi, într-un atac armat…

Photo by Jordan Vonderhaar / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP)

UPDATE Cel puţin 19 elevi şi 2 adulţi ucişi, într-un atac armat la o școală din Texas/ Atacatorul de 18 ani, care și-ar fi ucis bunica înainte, a murit în schimbul de focuri cu forțele de ordine

UPDATE Bilanţul victimelor atacului de la şcoala elementară din Uvalde a ajuns la cel puţin 19 elevi şi 2 adulţi ucişi. Anterior, agresorul, Salvador Ramos, de 18 ani, şi-ar fi împuşcat bunica, aflată în stare critică, în spital. Cu trei zile înaintea atacului, tânărul a postat pe un cont de Instagram fotografiile a două arme de tip AR15.

Preşedintele Joe Biden a cerut SUA să-şi transforme durerea colectivă în acţiuni politice după atacul armat de marţi.

„Unde, pentru numele lui Dumnezeu, este coloana noastră vertebrală, să avem curajul să ne implicăm şi să facem faţă lobby-urilor? Este timpul să transformăm această durere în acţiune”, a spus el.

știrea inițială

Paisprezece elevi şi un cadru didactic au fost ucişi după ce un tânăr de 18 ani a deschis focul marţi, într-o şcoală elementară din Uvalde, Texas, a anunţat guvernatorul Greg Abbott, transmite News.ro.

Poliţia a anunţat că atacatorul a acţionat singur şi că este mort, conform CNN.

CNN precizează că acesta este cel puţin al 30-lea atac din 2022 care vizează instituţii de învăţământ unde învaţă de la copii de grădiniţă până la liceeni de clasa a 12-a. Exceptând atacul de la şcoala din Uvalde, anul acesta în SUA au avut loc cel puţin 38 de atacuri vizând şcoli, colegii şi universităţi, soldate cu cel puţin 10 morţi şi 51 de răniţi.

Guvernatorul Greg Abbott a declarat că 15 persoane – 14 elevi şi un profesor – de la Şcoala elementară Robb, din Uvalde, au fost ucişi după ce un tânăr de 18 ani, care a murit şi el, a deschis focul.

„Se crede că şi-a abandonat vehiculul şi a intrat la şcoala elementară Robb din Uvalde cu o armă de mână şi este posibil să fi avut şi o puşcă, dar acest lucru nu este încă confirmat conform celor mai recente informaţii ale mele”, a spus el.

Suspectul, Salvador Ramos, era elev la liceul Uvalde şi este cetăţean american, a precizat Abott.

„Ceea ce s-a întâmplat în Uvalde este o tragedie îngrozitoare care nu poate fi tolerată în statul Texas”, a spus el reporterilor.

De asemenea, guvernatorul a declarat că se pare că atacatorul a fost ucis în schimbul de focuri cu forţele de ordine şi că şi doi membri ai forţelor de ordine ar fi fost răniţi uşor.

El a adăugat că autorităţile locale care investighează incidentul vor primi toate resursele necesare.

În plus, Abbott a adăugat că atacatorul şi-ar fi împuşcat şi bunica înaintea atacului de la şcoală.

„Sunt informaţii că şi-a împuşcat bunica chiar înainte de a intra în şcoală. Nu am alte informaţii despre legătura dintre cele două incidente”, a spus guvernatorul despre atacator.

De asemenea, Poliţia a transmis că atacatorul a acţionat singur şi că este mort.

Photo by Jordan Vonderhaar / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Au votat cu republicanii, care nu vor controlul armelor, deci își merită soarta.

    • Esti robot de postezi in felul acesta?! Zero empatie! Au murit niste oameni totusi! Sunt chiar si animale sau pasari care dezvoltă empatie fata de victime (ex elefantii) Iar elevi ucisi nu cred ca au apucat sa voteze încă! Nici profesorul ucis nu stim cu cine a votat!
      Iarasi, vorbesti fara sa nu ai nimic de spus! Un consult la psihoterapie iti recomand! Probabil nu ai fost tinut in brate cand erai mic sau alte cauze de genul acesta!

    • De ce aș plânge pentru unii care iubesc armele de foc mai mult decât pe proprii copii? E ca și cum aș plânge pentru românii sărăciți de PSDNL, care tot PSDNL votează și azi. Nu sunt victime, sunt complici.

    • Postac oligofren al usereului. Doar un alt m u i s ttt

    • Am vazut un documentar despre armele de foc. Cel care facea documentarul a incercat pentru prima oara care e senzatia celui care trage cu arma. E un amestec de euforie, sentiment de invincibilitate, adrenalina. Cu cat arma e mai puternica, cu atat mai puternica senzatia. O larga categorie de intervievati a spus ca e mai bine decat sa faca smex (probabil niste nf, whatever…). E o senzatie care creaza dependenta, iar multi dintre intervievati au spus ca nu sunt dispusi sa renunte la asta pentru toate tragediile din lume. Intelegeti acum de ce exista asa o incrancenare in a pastra dreptul de a folosi orice arma?

    • @tiberiu
      Foarte bune comentariul si observatia ta. Opinia ta este importanta si pentru ca arata eroarea din gandirea celor care sustin ca nu armele ucid oameni ci oamenii ucid oameni. Se vede ca nu e chiar asa, armele la liber incurajeaza astfel de incidente foarte grave, creeaza cadrul ca ele sa se produca. Cu cat armele ajung nestingherit la cat mai multi oameni, cu atat creste riscul sa incapa si pe mana unora predispusi la astfel de gesturi

    • cel mai idi00t comentariu! e bine totusi ca inarmam tot poporul ucrainian de 40 mld, ca ei nu sunt oameni, deci nu sunt predispusi la astfel de gesturi…… human failure again

    • ZeZE .. „și nu uita, pe agresor îl chema Salvador ramos. Un mexican naturalizat. Scursurile Americii latine…” Ce mentalitãtzi de tot kãkatul în Românistanul”ieuropean”.

  2. Problema omenirii este considerarea tuturor bipezilor cu asemănare similară, oameni.
    Plecam de la premiza ca toti suntem la fel si toti trebuie sa avem aceleași drepturi si libertăți. Omitem prin ignoranta faptul ca printre noi trăiesc specimene, asemeni majorității, dar extrem de tulburati psihic. Observam, constatam, insa decidem sa ignoram.
    Cand tragedia totuși se întâmpla, ne uitam spre zeități sau cine știe ce alte fantome.

  3. AURele, nimeni nu isi doreste o tara ca SUA.

  4. Din moment ce vanzarea armelor este libera, se va reproduce asta. Iar si iar. Americanii sunt obisnuiti. Stat care autorizeaza pedeapsa cu moartea (nu in toate statele federatiei, bineinteles)
    Cand ai nefericita idee sa mergi in SUA, stii ca poti fi impuscat oriunde, din momentul in care iesi din avion.

    Personal, prefer UE si orice alt stat care a abolit pedeapsa cu moartea. Alegere personala.

  5. Ati incercat cu Thoughts and Prayers? Functioneaza de fiecare data.
    Nu opreste masacrele dar peste o luna doua va trece complet indignarea. Trebuie insa administrat la fiecare reaparitie a simptomelor.

    • O sa bage democratii niste Thoughts and Prayers ca sa nu mori tu de grija,in rest oricum doar dau din gura. Au si presedintele si congresul sub dar nu misca nimic ca de obicei.

    • Las-o jos ca macane gunoi. Mereu le trebuie mai mult, mereu scuze. Cine va mai crede trolache?

  6. Land of the free
    Home of the brave
    Thoughts and prayers
    From my cold dead hands

  7. Te-n dinti dupa ce comentez de 2 ori pe luna la un articol mai imi sparlesti si nick-ul. Postaci auriferi socialisti va invit politicos sa imi mancati posteriorul.