G4Media.ro

14 vameși arădeni, achitați pentru a doua oară de Tribunal, într-un dosar…

sursa foto: Inquam Photos/ Ciprian Petcut

14 vameși arădeni, achitați pentru a doua oară de Tribunal, într-un dosar de luare de mită. Instanța a eliminat aproape toate probele aflate la dosar

Polițiști de frontieră de la Vărșand, Turnu, Nădlac și Nădlac II au fost achitați, pentru a doua oară, de Tribunalul Arad, într-un dosar pentru luare de mită, anunță Glasul Aradului. Este vorba de un dosar instrumentat de DNA Timișoara din 2016, atunci când investigatori sub acoperire adunau probe pentru a dovedi faptele de corupție din vămile arădene. S-au efectuat atunci descinderi în punctele de frontieră și la domiciliile polițiștilor de frontieră. În final, 18 inculpați au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție, dintre care patru dintre ei au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției. ”În 2020, instanța arădeană i-a achitat pe cei 14, eliminând aproape toate probele din dosar. Curtea de Apel Timișoara a dat însă dreptate procurorilor și a întors dosarul la Tribunalul Arad. La rejudecare, cei 14 au fost achitați din nou, asta deși ceilalți 4, care recunoscuseră că luau șpagă, au fost deja condamnați la pedepse de suspendare sub supraveghere. Mai mult, Tribunalul Arad a ridicat sechestrul de pe sumele pe care polițiștii de frontieră le-ar fi primit ca șpagă”, scrie ziarul arădean.

Decicizia nu este însă definitivă, existând posibilitatea să fie contestată din nou la Curtea de Apel Timișoara.

Procurorii susțin că Florin Avram, comisar în cadrul Poliției de Frontieră, șef de tură în 2016, la vama Vărșand, a propus investigatorului sub acoperire organizarea unor transporturi de țigări de contrabandă din Serbia, susținând că are conexiuni la vama Jimbolia, stabilind și cui să fie vândută marfa. Cel care asigura intrarea țigărilor în țară trebuia să primească 30.000 euro. Transportul nu s-a mai realizat pentru că DNA i-a ridicat pe cei 18 polițiști de frontieră de la vămile arădene, acuzați de luare de mită și trafic de influență.

sursa foto: Inquam Photos/ Ciprian Petcut

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. Dragi concetățeni, plecați din țara asta, fugiți și nu vă uitați înapoi, cât mai sunteți în putere!
    Rămânând, vă pierdeți timpul, vă mâncați sănătatea și vă pierdeți viața aiurea!

    • Da’ cine te tine neamule?

    • Vârsta, nene!

    • Adevărat !
      Mulți își dau seama prea târziu că România se duce la vale rău.
      Care aveți până în 30 ani fugiți, nu se mai poate face nimic bun !

    • Voi credeti ca in portul Rotterdam nu se ia spaga?! Chiar asa naivi sunteti?!

    • @jean valjean, frumos whatabotism, n-am ce zice. Ce treabă are un dosar din România cu portul Rotterdam?

  2. Mita este marca protejata pe teritoriul Romaniei.

  3. Grupul Infractional Organizat numit „Specialii Romani” a functionat snur. Dupa cum corb la corb nu-si scoate ochii nici special corupt la special corupt nu aplica legea.
    Traim deci intr-o societate formata din 2 paturi de oameni: hotii care sunt cam 100.000 cei seriosi si care propaga in tara cultura hotiei si restul – prostii.
    Esti hot, grotesc, violator, borfas? Esti model, te-ai „ridicat” poti avansa spre „realizare” Cam asta este Romania si statul de drept din Romania.

  4. Drepturile infractorilor sunt la locul lor. Platim taxe si impozite ca sa fim furati cu acte in regula!

  5. CARTEA RECORDURILOR! NEGATIVE! dar vor super pensii si iesit la pensie la 40 de ani. 20 daca s-ar putea, ar fi si mai bine. si nimeni nu ia nicio masura dar apoi se mira toti de lipsa de incredere in autoritati. tare!

  6. Domnii judecători ce țigări fumează? Tot din Serbia?

  7. Corupţia este brand de țară. Mesajul către vameşii şpăgari (pleonasm):

    VĂ ASIGURĄM SPATELE! SPOR LA ŞPĂGI!

  8. Pai daca nimeni nu-i pune pe liberi pe judecatorii de acest fel. Au devenit niste mafioti nenorociti, din scoala lui Savonea.

  9. Hoților care au scăpat, le recomand să le facă statuie din aur celor 9 judecători ai CCR! Și, după ce revin la muncă, să fure de-al dracului să-și recupereze inactivitatea din ultima vreme. Așa în ciuda , prostimii, care nu fură…

  10. Judecatorii au aplicat decizia CCR. Draknea ca si maestrul Trandafir din BD a creat o intreaga mafie in doar 3 ani. Omul cunostea bine sistemul CCR, Parlamentul, Guvernul, CSM, CAB, astfel incat o pedeapsa de 2 ani si 2 luni este un pret modic platit pentru averea pe care o are la saltea si cati are de partea lui. Multumiti CCR care a scos din dosare probleme, liber la furat. Iar boii astia de la putere sunt interesati sa scape de Sectia Speciala si Avocatul Poporului, alegeri in PNL, in loc sa rezolve problemele codului de procedura civila si penala, sa inaspreasca pedepsele, probe de la institutii platite pentru a strange probe in infractiuni economice. Practic tinem servicii platite regeste care nu isi justifica activitatea. Iar despre judecatori este inacceptabil sa aiba atatea privilegii de la salarii foarte mari media la Tribunalul Bucuresti este 16.000 lei/luna, pana la pensii speciale egale cu veniturile din ultimul an. Durata medie a proceselor in Romania este de 3 ani, judecatoriile si tribunalele sunt pline de oameni nepregatiti care dau solutii copy&paste, nu stabilesc situatiile de fapt, nu aplica legea. Statul Roman este ca un perete putred gata sa cada iar inspate sunt colonii cu milioane de gandaci. Nimeni nu are curajul sa dea cu insecticid si nici sa renoveze cladirea.

  11. Asta e chiar o culme a justiției: să-ți recunoști fapta și să fii achitat ! Fără îndoială, magistrații români trebuie să intre în cartea recordurilor. Pentru nesimțire și la judecată și la pensiile obținute.

  12. Sa te …. pe ea de justitie

  13. Las că e prea bine. Să se scape unii pe alții, să rămână cu banii furați ba chiar să primească și pensii speciale. Restul să stea acasă în ziua votului sau să voteze fmmpsdaldeudmr.

  14. TOTUL PENTRU INFRACTORI ! TOTUL PENTRU INFRACTORI ! TOTUL PENTRU INFRACTORI !

    VAMESII SUNT VENTUZELE PRIN CARE SUNT ASPIRATI BANI PE LANTUL TROFIC AL PARTIDULUI.

  15. Mă bucur să aud că Regina Vămilor e bine, sănătoasă şi are grijă de supuşii ei!

  16. @g4media In titlul articolului scrieți vameși, in articol scrieți polițiști de frontieră. Un vameș e angajat la ANAF și face controlul mărfurilor, un polițist de frontieră e angajat în cadrul MAI și face controlul documentelor. Și în funcție de punctul de trecere a frontierei mai sunt alte 3/4 instituții ale statului care își desfășoară activitatea acolo. #doarcasastiti