G4Media.ro

1,49 milioane de vaccinuri, administrate într-o singură zi. Record de vaccinări în…

1,49 milioane de vaccinuri, administrate într-o singură zi. Record de vaccinări în Germania

Un nou record de vaccinări realizate într-o singură zi împotriva COVID-19 a fost stabilit în Germania miercuri, într-o perioadă în care varianta Omicron a noului coronavirus a început să se răspândească tot mai mult în Europa, informează Agerpres, care citează DPA.

Potrivit Institutului Robert Koch pentru controlul bolilor, 1,49 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate miercuri în Germania.

Acest număr record include aproape 1,3 milioane de doze de supra-rapel („booster”) şi 97.000 de vaccinări cu prima doză.

Precedentul record de vaccinări zilnice a fost stabilit pe 9 iunie şi a constat în administrarea unui număr de 1,43 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 într-un interval de 24 de ore.

În total, 70% din totalul populaţiei germane este vaccinată cu schemă completă împotriva noului coronavirus.

Ratele de vaccinare din Germania sunt mai mici decât cele din alte ţări din Europa de Vest. Landurile aflate pe teritoriul fostei Germanii de Est prezintă rate de vaccinare mai mici decât media naţională.

Potrivit statisticilor oficiale, cel puţin 58,2 milioane de germani sunt vaccinaţi cu schemă completă.

Cel puţin 22,9 milioane de rezidenţi germani, reprezentând 27,6% din populaţia ţării, au primit deja şi doza „booster”.

Deşi ratele de infectare au început să scadă în ultimele zile după ce au atins recent niveluri record, ele rămân totuşi ridicate în raport cu nivelurile constatate în Germania în cea mai mare parte a pandemiei.

Experţii în sănătate avertizează că situaţia epidemiologică ar putea să se agraveze în curând, ţinând cont de răspândirea extrem de rapidă a variantei Omicron.

Omicron ar putea să devină varianta dominantă în Europa în primele două luni ale anului 2022, au anunţat în această săptămână specialiştii de la Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (EDCD).

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. aoleu, sosoaca stie?

    • Hai ca au fost si 7.5% in plus. Restul, doar cobaii obisnuiti, tinichele iubitoare de tarcuri.

    • flaviulica, deci cand te vaccinezi cu un vaccin nou esti „cobai”. dar, cand te infectezi cu un virus nou, nu cumva esti tot „cobai”? 😀

    • Donatelo, cand te vaccinezi cu d-astea anticovid poti sa fi sigur ca esti doar un soarece intr-un poligon de tragere. Sa ajungi din „salvator” in tinichea! Ntz Ntz Ntz

    • flavulica… ti-am pus o intrebare, vad ca nu esti in stare sa raspunzi … doar delirezi 😀

  2. Pai normal . Dacă îi obligați. Oricum daca voi fi obligată să mă vaccinez(știu că se va întâmpla în mod indirect din moment ce impui certificatul curului , la locul de munca) voi avea grija să votez cu cei care nu au fost pentru impunerea acestui certificat bun de nimic.

    • Poate ii votezi pe cei care majoreaza ajutorul pentru inmormantare. Trebuie si antivaccinistii sa beneficieze de ceva

    • Stai liniștit că tot aia care au comorbitati și sunt bătrâni, mor . Daca te simți vulnerabil, mergi și baga vaccinul . Eu una duc un stil de viață sănătos și ma feresc cât pot de fiecare data . Mie nu îmi trebuie tâmpeniile voastre. Plătesc CAS de multi ani de zile dar dacă am beneficiat de maxim 4 ori în toti acești ani, sa fiu fericita . Oricum e furt pe fata asta cu CAS-ul. Multe companii ofera abonamente la clinici private. Deci Statul câștiga de doua ori la faza asta . Și pentru că mergi la clinica privata unde măcar acolo primești serviciile din abonament dar mai câștiga și luna de luna din CAS-ul pe care îl plătești degeaba . Că oricum daca fac analize ,merg la clinica privata . Așa că e hoție și prostie pe fata , inclusiv certificat , inclusiv vaccin. Nu am văzut injectați care sa nu se îmbolnăvească sau care sa nu transmită . Și vaccinul asta mai are și reacții adverse . In fine , abia aștept europarlamentare și parlamentarele . Sa nu uitam și de prezidențiale . Votul meu se va duce la cine trebuie !

    • De aceea oamenii traiesc in occident cu 8-10 ani mai mult decat romanii… pentru ca merita.
      Ai nostri „sunt batrani, mor” – ca asa gandeste Mirela de la scularie…
      Sper ca esti destul de inaintata in varsta, Mirela