G4Media.ro

16 kilograme de plastic au fost descoperite în stomacul unei balene cu…

Sursa foto: Itsas Arima / Facebook Itsas Arima, l'âme de la mer

16 kilograme de plastic au fost descoperite în stomacul unei balene cu cioc eşuate pe o plajă din Franța

O cantitate de 16 kilograme de deşeuri plastice – ambalaje pentru chipsuri şi paste, saci şi pungi din plastic – a fost descoperită în stomacul unei balene cu cioc eşuate sâmbătă într-o porţiune de litoral din Landes (departament din sud-vestul Franţei) după autopsierea cetaceului, informează AFP, citată de Agerpres.

Cadavrul balenei, care a fost găsit în stare de descompunere sâmbătă pe o plajă de nişte trecători, a fost apoi disecat de doi membri ai reţelei naţionale pentru monitorizarea animalelor eşuate din cadrul Observatorului Pelagis.

Pentru Willy Dabin, coordonatorul reţelei franceze de monitorizare a eşurărilor, prezenţa deşeurilor se explică prin starea precară de sănătate a balenei, un exemplar femelă, care suferea de o boală parazitară ce-i slăbise organismul şi o împiedicase să se alimenteze corespunzător.

Deşi în mod obişnuit balena cu cioc este ”un vânător activ”, care plonjează la o adâncime de 1.000 de metri pentru a se alimenta, în special cu calamari, această femela ”a fost nevoită să rămână la suprafaţă înghiţind tot ceea ce i-a trecut prin faţă”, a adăugat el.

”Din cauza bolii, a trecut de la statutul de vânător activ la cel de ţestoasă care înghite plastice pe care le confundă cu meduzele”, a exemplificat acesta.

Potrivit observatorului, ”această grămadă de plastic a accelerat probabil moartea cetaceului”, cu un interval estimat la cel puţin 10 zile.

”Astfel de deşeuri căptuşesc pereţii stomacului şi ai intestinului, putând provoca ocluzii şi împiedicând nutrienţii să treacă în sânge”, au mai precizat specialiştii.

Din punctul de vedere al lui Willy Dabin, absorbţia fragmentelor din plastic ”arată o disponibilitate semnificativă a materialelor în oceane”, dar rămâne un fapt ”rar” la mamiferele marine. Circa 2-3% dintre 2.000 de specimene de foci, balene şi delfini eşuează în fiecare an pe coastele metropolitane şi ultra-marine.

Observatorului Pelagis, ”problematica” are mai degrabă legătură cu fenomenul de ”bio-acumulare”, care afectează şi mamiferele marine, atunci când se alimentează cu peşti care au ingerat la rândul lor plastic.

Sursa foto: Itsas Arima / Facebook Itsas Arima, l’âme de la mer

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Avem atâtea opțiuni sa ne autodistrugem..