G4Media.ro

16 români arestați după ce au fraudat statul italian cu 15 milioane…

sursa foto: Pixabay / cosmix

16 români arestați după ce au fraudat statul italian cu 15 milioane de euro / Au cerut ajutor social pentru 9 mii de români ”fantomă” / În total, aveau documente în urma cărora puteau primi 60 de milioane de euro

15 milioane de euro au încasat mai mulți români, după ce au planificat o escrocherie ce urma să le aducă în total aproximativ 60 de milioane de euro, anunță Corriere della Sera.

Parchetul din Milano și Poliția de Finanțe Cremona și Novara au făcut 16 arestări sub acuzațiile de înșelăciune calificată împotriva statului, asociere infracțională și extorcare.

Românii s-au prezentat la oficiile sindicale care intermediază dosarele pentru ajutoarele sociale cu documentele a sute de români, oameni care nu au fost niciodată în Italia. Angajații au acceptat documentele, unii fiind amenințați, alții mulțumindu-se că pentru fiecare dosar procesat primeau din partea statului câte 10 euro, relatează ziarul italian.

Ancheta coordonată de procurorul Maurizio Romanelli încearcă să lămurească exact modul în care românii s-au prezentat în aceste oficii cu codurile fiscale a sute de români, afirmând pur și simplu că aceștia erau rezidenți în peninsulă în ultimii 10 ani și că aveau calificările pentru a beneficia de un anumit tip de ajutor social, denumit ”venit de cetățenie”.

În unele cazuri, funcționarii italieni erau conștienți de escrocherie și s-au prefăcut că este totul legal, pentru că au fost ademeniți de câștigul profesional imediat, constând în remunerația de 10 euro acordată lor de fiscul italian pentru fiecare practică. În alte cazuri, atunci când au refuzat dosarele, funcționarii au fost amenințați de către români.

Investigația demonstrează că structura actuală a veniturilor de urgență nu are un minim de verificări înainte de începerea acordării subvenției, cel puțin asupra existenței reale a solicitanților aparenți și asupra reședinței lor reale în Italia.

Ce este ”venitul de cetățenie”

Ajutorul social în cauză se numește „venitul de cetăţenie” (Reddito di cittadinanza, Rdc) și se adresează care trăiesc sub pragul sărăciei în Italia.

Pentru a primi  acest ajutor, principala condiție este să nu fi locuit în străinătate în ultimii doi ani pentru italieni şi să fi locuit în Italia timp de cel puţin zece ani pentru străini. Alte condiții: să aibă un indicator anual al situaţiei economice pe familie inferior sumei de 9.000 de euro, să nu dispună de un patrimoniu imobiliar mai mare de 30.000 de euro anual și să aibă un patrimoniu financiar de sub 6.000 de euro.

Venitul de cetățenie va ajunge la un total de 780 de euro pe lună pentru o singură persoană, cu creşteri sau scăderi în funcţie de situaţia familiei, pe o perioadă de 18 luni.

Sursa foto: Pixabay/ cosmix 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Pariu că da

  2. Asa e cand, in loc sa pui oamenii la munca, ii tii aiurea pe ajutoare sociale. Pomana din munca fraierilor. Inmultim toate putorile cu pomana.
    O ratare completa a ajuns mentalitatea occidentala si rezultatele se vad.

  3. mda, respectivii probabil si-au facut pregatirea in rominika si s-au gindit ca pot juca si in deplasare.

  4. Vor sa construiasca niste palate cu turnuri specifice in satele din Romanistan.
    S-au scumpit materialele de constructii.
    Asa ca au mai bagat niste dosare ca sa compenseze.
    Probabil la fel se face in toate tarile bogate din Europa. Germania , Franta , Spania iar in Anglia baga si copii cu handicap in intretinere , tot ce se poate.

  5. Tipologia afaceristului roman.

  6. M-as duce in Italia daca n-as fi luat la pietre … Ne-am facut de ras. Cand prezenta cratimei nu schimba valoarea afirmatiei … Cum sa nu te urasca italianul, chiar daca sunt identici de corupti, c-o bogatie de 5 ori mai mare, cand ii intreci toate recordurile ?

    Oameni cu probleme psihice generate de psihoza globala.

    O problema fundamentala a banului este ca se devalorizeaza, deci niciodata nu-s suficienti, doar ca unii nu inteleg ca-s mai saraci ‘bogati’ inchisi decat saraci in libertate … Ceva ce putini inteleg pe Lumea asta …