G4Media.ro

16 universități românești, incluse în clasamentul pentru economii emergente al Times Higher…

sursa foto: Pexels

16 universități românești, incluse în clasamentul pentru economii emergente al Times Higher Education / ASE – prima la nivel național

16 universități românești, dintr-un total de 18 analizate, au fost incluse în clasamentul pentru 2022 al universităților din economii emergente, publicat de Times Higher Education. Academia de Studii Economice din București este cea mai bine clasată dintre instituțiile românești de învățământ superior, pe locul 157 din totalul de 906 luate în calcul, în prima parte a ranking-ului mai aflându-se Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea din București. Toate celelalte se află în a doua jumătate a clasamentului.

Din totalul de 906 de universități luate în considerare, 208 sunt fără încadrare numerică, în coada listei. Clasamentul vizează doar instituții din economii incluse în categoriile emergente de către bursa de la Londra, România intrând în același grup cu țări precum China, Egipt, India, Pakistan, Federația Rusă sau Arabia Saudită. Indicatorii folosiți pentru clasificarea universităților sunt aceleași ca în clasamentul global Times Higher Education, dar cu pondere diferită, pentru a reflecta prioritățile specifice instituțiilor de profil din economiile emergente.

Vezi pe Edupedu.ro lista completă a universităților românești incluse în clasamentul THE

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Mai noi pe asta spargeti banii incasati din facturile enel si imprumuturi. Pe un PT de cea mai joasa spetă?

  2. Germania conduce detasta camioanele prin tragurile de craciun.