
17.000 de copii și tineri din corurile programului Cantus Mundi vor cânta sâmbătă la 20.30 pentru Ora Pământului, în toate județele României și în Republica Moldova
Sâmbătă, 22 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 17.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan, în România și Republica Moldova, și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, pentru a transmite un mesaj de solidaritate și armonie cu Pământul, transmite portalul Zilesinopti.ro.
Programul include evenimente în toate regiunile României, în fiecare dintre cele 41 de județe ale țării și în municipiul București, dar și în Republica Moldova.
La ora 20:30, aparatele electrice vor fi deconectate, lumina va fi stinsă pentru o oră, iar copiii, alături de dirijori și profesori de muzică, părinții și prietenii lor, vor cânta în spații publice, școli, parcuri, piețe și grădini, pentru sănătatea pământului și a mediului, precum și împotriva risipei care afectează planeta.
„Suntem bucuroși că acest eveniment, pe care îl organizăm deja de 9 ani, reunește din ce în ce mai multe coruri și ansambluri din Cantus Mundi. Anul acesta, practic, întreaga Românie cântă la unison pentru o lume mai bună. În plus, ne bucură enorm implicarea corurilor din Republica Moldova, care împărtășesc valori comune cu noi, dar și dragostea pentru cântul coral. Vă așteptăm alături de noi în seara zilei de 22 martie!” – a declarat Leila Popovici, Directorul Programului Național Cantus Mundi
În premieră absolută, anul acesta muzica va fi accesibilă și copiilor cu deficiențe de auz, prin traducerea versurilor în limba semnelor române, realizată de Fundația CODA Farmecul Tăcerii.
La București, Ora Pământului va fi celebrată de Cantus Mundi în cadrul a două evenimente de amploare. La Opera Comică pentru Copii (Calea Giulești nr. 16), și-au anunțat prezența peste 250 de copii și tineri alături de dirijori, părinți și prieteni. La Casa Eliad (Bulevardul Mircea Vodă nr. 5), peste 500 de copii vor cânta împreună pentru a schimba lumea în bine, prin muzică, implicare și responsabilitate față de natură.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.