G4Media.ro

180 de copii abandonaţi din Ucraina, duşi cu avionul în Antalya de…

sursa foto: Asociaţia Blondie/ Paul Ursachi

180 de copii abandonaţi din Ucraina, duşi cu avionul în Antalya de Asociaţia Blondie, într-un proiect coordonat de soția președintelui Zelenski/ Consulatul Ucrainei în Antalya: “Plătim un preţ foarte scump, copiii sunt viitorul şi trebuie să-i salvăm”

Viceconsul în cadrul Consulatului Ucrainei în Antalya, Sergii Kaian, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că soţia preşedintelui Volodimir Zelenski, Olena Zelenska, ministrul Afacerilor Externe şi cel al Politicilor Sociale din Ucraina derulează un proiect special, care are ca scop salvarea copiilor. Până acum, 1.700 de copii din centrele de plasament din Ucraina au fost duşi cu avioanele în hoteluri închiriate din Antalya. În această noapte, un avion va duce, cu ajutorul Asociaţiei Blondie, încă 180 de copii acolo. Copiii ajung în România cu autocare şi vor fi preluaţi de pe Aeroportul Internaţional Maramureş.

Viceconsul: “Nu îmi pot imagina în ce situaţie sunt copiii noştri din Harkov sau Mariupol”

“Nimeni din afară nu a crezut că Ucraina poate rezista Rusiei o săptămână întreagă, dar o lună. Astăzi este a 66-a zi de război. Plătim un preţ foarte scump prin vieţile şi sănătatea cetăţenilor noştri. Ruşii fac multe crime de război în rândul civililor, al femeilor, al copiilor. Copiii sunt viitorul nostru şi trebuie să-i salvăm.

Acest proiect prin care îi scoatem pe copii de acolo este parte a politicii noastre de stat. Acest proiect este condus de doamna Olena Zelenska, de ministrul Afacerilor Externe şi de ministrul Politicilor Sociale, ei sunt cei mai implicaţi în acest proiect.

Eu am 3 copii şi încă unul pe care l-am adoptat. Când văd toţi aceşti copii care vin din Ucraina şi când aud poveştile lor este foarte foarte greu.

Acum avem 9 grupuri de copii şi toţi sunt din regiunea Dnipropetrovsk. Este în mijlocul Ucrainei, dar chiar şi ei au văzut atât de multe.

Nici nu îmi pot imagina în ce situaţie sunt copiii noştri din Harkov sau Mariupol. Am închiriat două hoteluri în Antalya pentru aceşti copii. Mulţumită oamenilor de bine care plătesc pentru acest lucru. Mulţumim foarte mult autorităţilor din România care îi ajută pe cei care vin acolo din Ucraina şi Adelinei şi Asociaţiei Blondie pentru că a plătit 5 zboruri”, a declarat, pentru News.ro, Sergii Kaian, viceconsul la Consulatul Ucrainei în Antalya.

Adelina Toncean: “Cred că niciodată în istoria zborurilor nu s-a întâmplat să fie atâţia copii într-un avion, copii care nici măcar mama şi tata nu au să îi ia de mână şi să fugă”

Adelina Toncean, fondator al Asociaţiei Blondie, a explicat, pentru News.ro, ce se va întâmpla după miezul nopţii, când o aeronavă Tarom va duce 180 de copii de pe Aeroportul Internaţional Maramureş către Antalya.

“Facem al cincilea zbor al nostru din zona asta şi al nouălea organizat de Cosulatul Ucrainei în Antalya. Ei şi-au luat aşa în mâini o misiune foarte grea la care ne-am bucurat să participăm, şi anume să scoată cât de mulţi copii abandonaţi pot din centrele de plasament din Ucraina. Până acum noi am putut 1.000, ei au putut încă 700 în afară de cei pe care i-am transportat noi, iar la noapte mai ducem încă 180 de copii împreună cu personalul pe care îl aveau în centrele de plasament unde erau. Cred că niciodată în istoria zborurilor nu s-a întâmplat să fie atâţia copii într-un avion, copii care nici măcar mama şi tata nu au să îi ia de mână şi să fugă. Printre ei sunt şi copii bolnavi, chiar am remarcat o fetiţă şi eram convinsă că are ceva şi am aflat că avea trei operaţii pe cord, şi mă gândeam cum este să fii şi atât de bolnav, singur şi în război, adică ce mai poate să fie peste asta…”, a explicat Adelina Toncean.

Copiii abandonaţi din Ucraina vor rămâne cel puţin un an în Antalya, în cele mai bune condiţii. Adelina Tocean: “Arăta ca oricare alt loc de joacă, din oricare oraş mare, în care nu mai era nimic despre frică“

“Practic îi ducem în Antalya unde sunt cazaţi şi sunt găzduiţi, vor rămâne cel puţin un an în resorturi puse la dispoziţie de oameni de afaceri din Antalya, am şi fost să-i vizităm, am vrut să vedem şi noi ce fac cei 1.000 de copii pe care i-am transportat. Era o tabără totală acolo, deci atât de uşor ştiu copiii să treacă de la frica războiului, normalitatea aia în care ăla m-a împins, cu ăla m-am certat, ăsta nu-mi dă jucăria, şi, în toată forfota aceea, realmente se auzea aşa un zumzet continuu de copii care au ceva de făcut, de spus şi de comentat, era normalitate, arăta ca oricare alt loc de joacă, din oricare oraş mare în care nu mai era nimic despre frică şi despre război şi nu cădea nimic.

Îmi spunea la un moment dat consulul că se uită la ei aşa şi îi vede cât de bine le este şi că i se strânge sufletul la câţi au rămas acolo şi la primul copil care nu este salvat, acel prim copil care nu va ajunge în Antalya”, a spus Adelina Toncean.

O parte a copiilor aduşi cu avionul în această noapte au fost la un pas de tragedie, s-au aflat în gara din Kramatorsk în apropierea perioadei când zona a fost bombardată de ruşi.

“În continuare îi aducem, o parte dintre copiii pe care i-am dus la ultimul zbor a fost chiar în acea gară, în Kramatorsk, cu o zi înainte de a cădea bombele. Noi, practic am făcut zborul luni, ei au trecut prin gară vineri, cum spun ei, sunt drumuri pe care pe timp de pace, între Ucraina şi Antalya, sunt câteva ore de zbor, acum sunt zile întregi de mers cu trenul, cu autocare, şi apoi aduşi la Baia Mare, apoi către Antalya.

Adelina Toncean povesteşte ce anume a impresionat-o din ceea ce a văzut în zborurile recente realizate cu ajutorul Asociaţiei Blondie: “La unul dintre zboruri a fost o doamnă care efectiv a cedat”.

”Erau şi asistenţi maternali care au plecat cu copiii pe care îi aveau în grijă şi cu copiii de acasă, erau copii care au fost adăugaţi la familia câte unui asistent maternal ca să poată să iasă şi ei, au fost şi copii răniţi care au trebuit să rămână în Baia Mare, care nu au mai putut să plece. La unul dintre zboruri a fost o doamnă care efectiv a cedat în clipa în care totul a fost bine şi trebuia doar să urce în avion şi a trebuit să rămână cu toţi copiii pe care îi avea, pe unii nici măcar nu îi cunoştea. A fost un efort pe care l-am făcut cu drag, noi doar am făcut o mică parte, transportul, într-un efort în care totul este atât de bine organizat, în care ei nici măcar nu au sentimentul că trăiesc ceva greu, oamenii aceştia au avut grijă de sufletul lor şi de tot ce a presupus drumul acesta, chiuiau copiii în fiecare moment în care avionul făcea o întoarcere, ei aveau senzaţia că sunt într-un carusel, că sunt într-o excursie, că se duc să-şi trăiască de acum viaţa într-un loc frumos şi lucrurile acestea chiar se întâmplă”, a precizat Adelina Toncean.

sursa: News.ro, sursa foto: Asociaţia Blondie/ Paul Ursachi

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Atentie la copiii pe care ii „salveaza” Rusia si ii adaposteste nimeni nu stie unde.
    Ei vor aparea peste 10-15 ani indoctrinati de mama rusia. Fie ca putin va supravietui sau nu, ei vor fi carnea de tun, fundamentalistii urmatoarei razbunari pe care un alt scelerat o va declansa impotriva lumii care ameninta rusia.
    Daca e adevarat ca sunt zeci de mii, sau fie si o suta de mii, acestia trebuie recuperati si redati patriei (buna-rea) nu lasati unei false patrii care le-a ucis si umilit parintii. Ieniceri meniti sa revigoreze gena unei natii degenerate.