180 de oi salvate de pe vasul Queen Hind au ajuns la o fermă pentru cai din Midia – Năvodari / Două ONG-uri încă negociază adoptarea lor permanentă de către sanctuare vegane
După mai multe săptămâni de negocieri, organizaţia Vier Pfoten şi partenerul acesteia ARCA au reuşit să preia spre îngrijire cele 180 de oi salvate de pe vasul care s-a scufundat în noiembrie în apele Dunării. Vinerea trecută oile au fost transportate la o fermă din apropierea Bucureştiului, unde vor rămâne până când se vor reface de pe urma aventurii lor şi li se va oferi o altă viaţă. În acelaşi timp Comisia Europeană cere suspendarea definitivă a transportului de animale vii, scrie publicația austriacă Kleine Zeitung, citată de Rador.
Vasul care a eşuat în noiembrie pe Dunăre se îndrepta către Arabia Saudită. Asociaţia ARCA a reuşit să salveze 254 de oi din vasul care se scufunda, însă mai multe dintre acestea au murit în urma rănilor grave suferite şi de epuizare.
Acum, după peste o lună de la accidentul tragic, autorităţile au decis să preia spre îngrijire cele 180 de oi rămase în viaţă. Acestea se află acum la Midia Năvodari într-o fermă pentru cai care va fi reprofilată.
Preşedintele Asociaţiei Vier Pfoten şi-a exprimat mulţumirea pentru că autorităţile române au permis preluarea şi îngrijirea oilor, majoritatea dintre ele aflându-se deja într-o situaţie mai bună. Asociaţia cere României să suspende transportul unor animale vii, deoarece în asemenea situaţii apar tot mereu probleme: animalele nu pot fi apărate în cazul unor asemenea transporturi şi de aceea acestea trebuie suspendate. Peste trei milioane de animale vii sunt transportate anual din UE în terţe ţări, iar cazurile similare celui de acum se pot repeta.
Și BBC scrie că încă se mai poartă discuţii pentru ca animalele să devină proprietatea ONG-urilor. Atunci când ele vor deţine în mod formal berbecii, vor aranja adoptarea lor permanentă de către sanctuare vegane din România pentru animale salvate.
Martina Stephany de la Four Paws (Vier Pfoten) a declarat pentru BBC că iniţial, când s-a răspândit vestea despre salvare, au fost copleşiţi de oferte de ajutor din partea sanctuarelor pentru animale.
„Cele mai multe oferte au venit fără ca noi să facem nimic, fiindcă oamenii au văzut ştirea şi ne-au contactat – unii dintre ei au spus doar: «Hei, am o fermă şi ceva spaţiu liber, dacă vreţi pot lua câteva oi»”, a declarat ea.
Următorul pas, spune dna Stephany, va fi vizitarea sanctuarelor pentru a se verifica dacă sunt adecvate.
„Vrem să ne asigurăm că oile vor avea o viaţă normală şi că nu vor ajunge niciodată la abator”, a declarat ea, precizând că, deşi ar putea lua în calcul şi sanctuare din afara României, nu vor ca oile să călătorească pe distanţe lungi.
Ea a adăugat: „Probabil că nu le vom pune pe toate în acelaşi loc, din simplul motiv că sunt multe – şi vă puteţi imagina că, din moment ce sunt numai masculi, ar fi bine pentru ei să fie în grupuri mai mici.”
Vier Pfoten cere României să respecte promisiunea, conform căreia transportul de animale vii să fie înlocuit cu transportul de carne tăiată. Se cere ca toate statele membre UE şi instituţiile europene să urmeze acest exemplu – a afirmat Martina Stephany, directorul pentru animale din cadrul Vier Pfoten.
Asociaţia a cerut în acelaşi timp şi cercetarea şi clarificarea incidentului produs, respectiv interzicerea transportului de animale vii. De asemenea este nevoie de limitarea duratei eventualelor transporturi la cel mult opt ore, respectiv verificarea prin controale inopinate şi înlăturarea, respectiv sancţionarea nerespectării măsurilor de protecţie.
Sursa: Kleine Zeitung/ BBC/ Rador/ Traducerea: Andrei Suba, Imola Stănescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii