G4Media.ro

Ovidiu Tender, primul interviu după ieșirea din închisoare la ”România, te iubesc!”.…

Sursa Foto: stirileprotv

Ovidiu Tender, primul interviu după ieșirea din închisoare la ”România, te iubesc!”. Cum și-a construit imperiul din Africa și relația cu Frank Timiș

Jurnaliștii de investigație de la emisiunea „România, te iubesc”, difuzată duminică seara de Pro TV, au mers pe urmele afacerilor din Afica ale unui controversat om de afaceri român, care și-a încercat norocul în Senegal, Gambia sau Guinea Bissau: Ovidiu Tender.

Povestea acestuia începe imediat după ’90 când a început să agonisească o avere impresionantă – zeci de companii, în diverse domenii de activitate.

Cu relații sus puse, de la președinți la șefi de servicii secrete, dar și cu o prietenie foarte apropiată de un alt om de afaceri cu trecut sinuos, Frank Timiș, Ovidiu Tender și-a ațintit privirea asupra bogățiilor din Africa de Vest.

Ieșit acum câteva zile din închisoare, unde a fost închis câțiva ani, Tender a dat primul interviu din libertate lui Cosmin Savu, în care vorbește despre imperiul său economic: filiera africană.

În urmă cu câteva săptămâni, v-am prezentat afacerile controversate din Africa de Vest a doi oameni de afaceri de origine română: Nicolae Bogdan Buzaianu și Frank Timiș.

Aceștia nu sunt singurii care au încercat să facă bani din economiile africane, acolo, unde, pe vremuri, românii erau foarte bine primiți.

Au testat piața și Ovidiu Tender, condamnat în dosarul RAFO- Carom, Puiu Popoviciu, condamnat în dosarul Băneasa, acum refugiat la Londra, Cristian Burci, cercetat de DIICOT într-un dosar despre Romvag Caracal, fostul deputat Cristian Rizea, dat în urmărire internațională pentru o condamnare la 4 ani și 6 luni pentru luare de mită, dar și fostul șef al EximBank și director în Ministerul de Finanțe, Ionuț Costea, inculpat de DNA pentru luare de mită, sau deputatul Remus Borza, fostul administrator judiciar de la Hidroelectrica.

Cu toții au încercat să valorifice oportunitățile din Africa Subsahariană – o piață în continuă creștere și un continent plin de resurse, fie că este vorba despre hidrocarburi – petrol și gaz, sau aur și alte metale scumpe și pietre prețioase.

Într-un interviu acordat în exclusivitate lui Cosmin Savu, Ovidiu Tender, eliberat în urmă cu câteva zile din penitenciar, unde a stat mai bine de 4 ani și jumătate, acceptă să povestească cum a ajuns milionar, cum a ajuns în Africa și care au fost planurile de investiții și de dezvoltare în Senegal, Gambia sau Guinea Bissau.

(…)

Timiș a ieșit oficial din proiectul contestat din Apuseni în 2005.

Ovidiu Tender: “Frank, după ce a lichidat ce avut aici, a obținut sub o sută de milioane. A avut o oportunitate să achiziționeze o participație a statului englez la o companie din Sierra Leone, care avea o concesiune de diamante. A intrat în industria asta a diamantelor, n-am avut niciun amestec, n-am avut nicio treaba cu diamantele lui Frank, dar evident, fiind rude prin actul de nășie, știam ce face. Am fost în Sierra Leone, s-a convins că activitatea în domeniul pietrelor prețioase e destinată mai mult celor care acționează de generații în acest domeniu. Fiind acolo, a vrut să facă și altele și a găsit un zăcământ de fier. A vândut diamantele și a dezvoltat fierul. În perioada respectivă, Africa nu era o zonă care să prezinte interes pentru mai marii lumii din resurse minerale. Și din cauza asta n-a fost foarte complicat să ia o concesiune. Ajunsese să aibă o companie capitalizată la 6 miliarde, pentru stat a fost formidabil. A făcut un oraș, a dublat PIB-ul, a făcut un terminal, dar a avenit criza din 2008, prețul la fier a căzut în cap și a pierdut.”

Citește integral pe știrileprotv.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Pentru deștepții care au auzit de ” Seku”!
    Aici este seku!
    Ăștia sunt oameni Seku!
    Care au pus mana pe toate arhivele și contractele statului!
    Pentru ăștia nu exista justiție?
    Subminarea statului, folosirea in scopul propriu a influenței?
    Folosirea in mod abuziv a prerogativelor?
    Însușirea in mod abuziv a documentelor statului?

  2. Sa traiasca securistii! Securism forever!

  3. M-a impresionat mica lista cu mari Infractori.

  4. Nu înțeleg de ce Pro TV face publicitate unui infractor condamnat pentru participarea la jefuirea României . Este clar de ce emisiunea se numește România te iubesc !

  5. „Romania, te iubesc!” wtf? Se vede ca trebuie sa vedem numai penali, astia sunt eroii neamului. Rusine de mass media.