G4Media.ro

2.000 de francezi pregătesc plângeri împotriva Renault pentru motoare defectuoase, care echipează…

Sursa: Pexels.com

2.000 de francezi pregătesc plângeri împotriva Renault pentru motoare defectuoase, care echipează şi modele Dacia

Aproape 2.000 de proprietari de automobile Renault, Dacia şi Nissan din Franţa vor depune luni o plângere penală împotriva Renault Group şi Nissan la tribunalul din Nanterre (Hauts-de-Seine), a anunţat vineri avocatul reclamanţilor, transmite AFP, citată de Agerpres.

Plângerea va fi depusă pentru „înşelătorie, punerea în pericol a vieţii, escrocherie şi practici comerciale înşelătoare”, a precizat avocatul Christophe Leguevaques. „Până în prezent sunt aproape 2.000 de persoane (1.789 mai exact). Şi având în vedere că înscrierile continuă ne puteam aştepta la o cifră mai mare. Nu mai este vorba de o simplă dispută între un gigant şi o persoană izolată”, a adăugat avocatul reclamanţilor.

Obiectul disputei îl constituie motoarele pe benzină 1.2 TCe sau DIG-T, produse de Renault în perioada cuprinsă între lunile octombrie 2012 şi iunie 2016 şi care ar fi vinovate de un supraconsum de ulei, ceea ce ar provoca o uzură prematură a motorului, susţine avocatul. „Unul din reproşurile aduse Renault este că joacă o ruletă rusească cu securitatea utilizatorilor”, acuză avocatul.

Lista modelelor care ar putea avea probleme din cauza acestui motor este compusă din Renault Captur, Clio IV, Kadjar, Mégane 3, Scénic 3; Dacia Duster, Dacia Lodgy; Nissan Juke sau Qashqai.

Asociaţia pentru protecţia consumatorilor UFC-Que Choisir susţine că a lansat deja un semnal de alarmă în 2019 cu privire la aceste motoare. O acţiune colectivă a fost lansată începând din luna ianuarie 2022.

În replică, un purtător de cuvânt de la Renault a insistat că grupul auto „nu a încetat niciodată să examineze solicitările care i-au fost adresate. Cererile care au fost primite au făcut obiectul unei examen atent al elementelor constitutive şi a fost oferit un răspuns”. Potrivit grupului Renault, vehiculele echipate cu astfel de motoare rămân „sigure şi conforme cu reglementările în vigoare”.

Produse la Valladolid (Spania) şi Sunderland (Marea Britanie), aproximativ 400.000 unităţi din motoarele vizate echipează vehicule Renault Dacia sau Nissan. În total, aproximativ 133.050 de vehicule au fost echipate cu astfel de motoare în Franţa, potrivit Renault.

În primele trei luni ale acestui an, grupul Renault a înregistrat venituri totale de 11,5 miliarde de euro, în creştere cu 29,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care a livrat 535.000 de automobile, în urcare cu 14,1% în ritm anual, după patru ani consecutivi de scădere.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...