
20% din podurile din Suceava au nevoie urgentă de reparații / Zeci de poduri vechi de 70 de ani nu au fost reabilitate sau modernizate niciodată / S-au impus restricții de circulație
Verificarea celor aproape 350 de poduri și podețe de pe rețeaua de drumuri naționale și județene din județul Suceava, efectuată la solicitarea prefectului de Suceava, Alexandru Moldovan, a arătat că în cazul câtorva zeci, majoritatea construite în anii 1950-1980, au apărut degradări majore, în condițiile în care nu au fost reabilitate sau modernizate niciodată, anunță Monitorul de Suceava.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Conform raportului de control întocmit de specialiști, 20% dintre podurile verificate au nevoie urgentă de lucrări de reabilitare și de schimbare a unor elemente de rezistență afectate de degradări sau trebuie înlocuite cu poduri noi, iar 38% au nevoie de lucrări de reparații, reabilitări și consolidări care să readucă structura podurilor la o stare tehnică bună, care să asigure condiții optime de siguranță și confort pentru circulația rutieră și pietonală pe poduri.
Cel mai bătrân pod din administrarea Drumurilor Județene este cel de la Cornu Luncii, peste râul Moldova, care a fost construit în anul 1910, deci are 113 ani. Următorul ca vârstă este podul de la Văleni, peste pârâul Suha Mare, din 1912.
Pentru podurile în stare critică și rea au fost dispuse expertize tehnice, restricţii de tonaj şi viteză; instalarea unor limitări de gabarit pentru a permite circulaţia numai pentru un şir de vehicule, precum și monitorizare permanentă.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
astea au rezistat 70 de ani, in schimb podul de la braila trebuie sa intre in reabilitare dupa 1 an. asta da performanta
in zona Nord -Est nu exista infrastructura ! 100km = 3 chiar 4 h