Activiștii cer ca oile salvate de pe vasul răsturnat în Marea Neagră să fie lăsate pe pășune: „Au supraviețuit după toate astea, merită și ele o bătrânețe frumoasă”
O pensionare confortabilă pe un câmp cu iarbă după pofta inimii: măcar atât merită cele 250 de oi care au supraviețuit dezastrului vaporului Queen Hind din Marea Neagră. Dar soarta lor încă mai face obiectul dezbaterilor, conform asociațiilor pentru animale care activează în România, scrie publicația britanică de stânga The Guardian, citată de Rador.
Peste 14.600 de oi se aflau pe vaporul care se îndrepta spre Arabia Saudită pe o rută aglomerată a exporturilor de animale atunci când acesta s-a răsturnat, duminică după-amiaza, la ieșirea din port. Tot echipajul a scăpat teafăr, dar cele mai multe animale se crede acum că au murit.
Echipe de salvare formate din asociații pentru animale și veterinari și polițiști români încă mai lucrează pe vapor, decupând găuri în pereți pentru a ajunge la secțiuni inaccesibile. Dar condițiile devin tot mai rele și șansele de a găsi animale în viață sunt tot mai mici.
„Trebuie să urci prin coridoare întunecate, să șontâcăi prin apă și să te cațeri pe cadavre de oi în timp ce cauți”, a afirmat Kuki Bărbuceanu de la asociația Animal Rescue and Care și de la organizația pentru bunăstarea animalelor Four Paws. Bărbuceanu e un veteran operațiunilor de urgență specializat în salvarea animalelor.
„Iar apoi trebuie să ieși iar, dar de data acesta cărând o oaie de 50-60 de kilograme. E o muncă destul de epuizantă.” Mirosul devine mai rău și, chiar dacă unii salvatori poartă măști de gaze, Bărbuceanu spune că ele te obstrucționează în condițiile de muncă fizică intensă presupusă de căratul oilor.
Muncește pe vapor începând de marți, când el și echipa lui au ajuns în port. Alături de ei au fost veterinari de la autoritatea veterinară ANSVSA și lucrători ai serviciilor de urgență românești. Joi după-amiază fuseseră salvate de pe vapor 250 de oi.
Însă soarta oilor supraviețuitoare încă mai este în dubiu. Ele se află acum în carantină și sunt îngrijite de compania exportatoare, Maria Trading. Activiștii și-au exprimat unele temeri cum că firma saudită importatoare le va revendica și vor fi urcate pe următorul vas de transport.
ONG-urile vor să preia animalele și să le găsească sanctuare unde să rumege liniștite până la o bătrânețe tihnită. O declarație dată de Maria Trading pentru Guardian a confirmat că le oferă adăpost și hrană oilor salvate și a adăugat că: „Autoritatea de sănătate veterinară românească este unica parte interesată care va decide când și unde vor fi transferate animalele salvate.”
Autoritatea veterinară nu a răspuns încă la solicitările de a comenta.
„Asta merită ele”, a declarat Bărbuceanu. „Au supraviețuit după toate astea, merită și ele o bătrânețe frumoasă.”
O lege aflată acum în dezbaterea parlamentului român ar urma să înăsprească regulile privind exportul de animale vii al țării, care a crescut de cinci ori din 2000. România este una dintre principalele rute din Europa spre Orientul Mijlociu.
Exporturile în viu continuă să crească atât în interiorul cât și spre exteriorul Europei, în ciuda faptului că opoziția publică persistă. Exporturile europene în viu au crescut de la 1 miliard de dolari în 2000 la 3,3 miliarde în 2018.
Între timp, Parlamentul European și-a programat în decembrie o dezbatere privind exporturile în viu, a declarat pentru Guardian europarlamentara olandeză Anja Hazecamp.
„Au fost multe discuții până acum, dar nu și acțiuni suficiente”, a declarat Gabriel Păun de la Animals International.
Sursa Foto: The Guardian/ Rador/ Traducerea: Andrei Suba/ Suras Foto: ISU Constanța
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii