21 de familii din Alba au primit cheile unor noi apartamente ANL / Investiţia totală depăşeşte 10 milioane de lei
Un număr de 21 de apartamente ANL construite în Alba Iulia au intrat, vineri, în posesia beneficiarilor, un alt bloc cu 15 apartamente urmând să fie predat în ianuarie Ministerului Apărării Naţionale, conform unui acord încheiat de acesta cu administraţia locală, a anunţat primarul Gabriel Pleşa, relatează Agerpres.
„Un moment de mare bucurie pentru cele 21 de familii care au primit astăzi cheile noilor apartamente ANL în care se vor muta. (…). Celor 21 de apartamente cu 1, 2 sau 3 camere li se alătură alte 15 apartamente, pe care le vom preda Ministerului Apărării Naţionale la începutul lunii ianuarie 2024, conform acordului prin care ministerul a pus la dispoziţia Municipiului Alba Iulia cei 95.803 mp, situaţi în strada Lalelelor nr. 97A, pe care în următorii ani vom construi un întreg cartier”, a transmis, vineri, pe pagina sa de Facebook, primarul din Alba Iulia.
Potrivit edilului, investiţia totală depăşeşte 10 milioane de lei, din care circa 81% a reprezentat costul construirii celor două blocuri, suportat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe.
Diferenţa reprezintă cheltuiala de la bugetul local pentru viabilizarea amplasamentului, respectiv utilităţile aferente construcţiilor (apă, canalizare, energie electrică, gaze naturale), căi de acces, iluminat public, alei pietonale, parcaje şi spaţii verzi, a explicat primarul Gabriel Pleşa.
Tot la Alba Iulia, în vara anului trecut au fost recepţionate de către ANL aproape 40 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, o investiţie de peste 8 milioane de lei.
Până în prezent, în judeţul Alba, ANL a finalizat, în cadrul aceluiaşi program, câteva sute de astfel de locuinţe, din care aproximativ jumătate în municipiul Alba Iulia.
Au mai fost construite astfel de blocuri şi în oraşele Cugir, Sebeş, Ocna Mureş, Blaj, Aiud şi Zlatna şi în comuna Horea, din Munţii Apuseni.
Programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank