21 de tone de carne de pasăre, contaminată cu Salmonella, au fost sechestrate de la două societăți din Bihor și Ilfov. Carnea provine din Polonia
Autoritatea Naţională, Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunță că a fost reținută sub sechestru sanitar, o cantitate de 21 de tone de carne de pasăre, contaminată cu Salmonella. Carnea se afla la două societăţi comerciale din judeţele Bihor (o tonă) şi Ilfov (20 tone), și provenea din Polonia.
„Toată cantitatea urmează a fi dirijată spre neutralizare”, a transmis ANSVSA.
Inspectorii din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti au efectuat la nivel naţional o serie de controale tematice pentru verificarea modului în care sunt respectate, de către operatorii din sectorul alimentar, condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor referitoare la producerea, depozitarea şi comercializarea cărnii de pasăre şi ouălor de consum provenite din comerţul intracomunitar (cu precădere Polonia şi Ungaria), dar şi din ţări terţe (în special Ucraina).
„Carnea testată provenea din Polonia, Ungaria, Germania, Marea Britanie, Finlanda, Franţa, Slovacia, Olanda, Italia, Bulgaria, Spania, Ucraina, Brazilia. În urma analizelor de laborator au fost detectate două probe de carne cu rezultate nesatisfăcătoare (contaminare cu bacteria Salmonella Enteritidis), recoltate de la societăţi comerciale din judeţele Bihor şi Ilfov. În ambele cazuri carnea provenea din Polonia. Întreaga cantitate de 21 de tone de carne infestată cu Salmonella a fost reţinută oficial sub sechestru sanitar veterinar, urmând a fi dirijată spre neutralizare”, au transmis reprezentanții ANSVSA.
Potrivit informării, au fost recoltate un număr de 138 de probe de carne de pasăre, fiind efectuate 690 de analize în vederea verificării respectării criteriilor microbiologice de siguranţă alimentară.
„Rezultatele analizelor de laborator în cazul celor două loturi neconforme pe criteriul microbiologic de siguranţă alimentară pentru carnea proaspătă de pasăre au fost notificate autorităţilor veterinare din Polonia şi producătorilor prin Sistemul Rapid de Alertă Alimente şi Furaje (RASFF)”, precizează ANSVSA.
De asemenea, au mai fost identificate în urma analizelor de laborator alte 7 loturi de carne de pasăre proaspătă provenită din schimburi intracomunitare, la care s-a detectat prezenţa altor serotipuri de Salmonella cu patogenitate scăzută. În cazul acestor loturi de carne reprezentanţii ANSVSA au aplicat măsurile legale, toate aceste situaţii neconforme fiind notificate statelor membre UE de origine şi unităţilor producătoare prin Sistemul de Asistenţă şi Cooperare Administrativă (AAC).
În cadrul controalelor oficiale care vizau verificarea calităţii ouălelor de consum provenite din statele membre UE (Polonia şi Grecia) au fost prelevate 46 de probe, fiind efectuate un număr de 92 de analize de laborator microbiologice pentru detectarea prezenţei Salmonella. „Toate probele de ouă analizate au fost conforme cu criteriile microbiologice ale legislaţiei în vigoare”, au adăugat reprezentanţii Autorităţii”, transmite ANSVSA.
Sursa Foto: Inquam Photos/Octav Ganea (Carne caserola)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii