22 de elevi din Olt, găsiți dormind în Catedrala Încoronării din Alba Iulia, din lipsa cazării. Un copil a ajuns la spital
Un grup de 22 de elevi din județul Olt, însoțiți de un profesor, au încercat să înnopteze în Catedrala Încoronării din Alba Iulia, sâmbătă seara, după evenimentele dedicate zilei naționale din oraș. Unuia dintre copii i s-a făcut rău, așa că au fost alertate autoritățile. Grupul nu avea cazare în Alba Iulia și a petrecut noaptea precedentă tot în Catedrală.
Este vorba despre un grup de elevi cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Aceștia au venit la Alba Iulia în data de 30 noiembrie, fără să-și fi găsit în prealabil cazare. Au așteptat dimineața zilei de 1 decembrie în Catedrala Încoronării și urmau să-și petreacă și noaptea de 1 decembrie în același loc. Pentru că unui elev i s-a făcut rău, a fost solicitată intervenția unui echipaj medical, iar copilul a fost transportat imediat la spital. Ceilalți elevi au fost transportați la un liceu din apropiere, unde autoritățile amenajaseră un spital de primă linie, destinat eventualelor incidente care ar fi putut să apară cu prilejul sărbătorii și care era liber.
”A fost primit un apel cum că unui copil i s-a făcut rău în catedrală. La sosirea echipajului de prim-ajutor s-a constatat că era un grup de 22 de copii și un profesor care erau în Alba Iulia din data de 30 noiembrie și care nu aveau cazare. Copilul a fost transportat la spital pentru mai multe investigații, iar ceilalți 21 și profesorul au fost cazați la Colegiul ”Horea, Cloșca și Crișan” și li s-a oferit și o masă caldă” au transmis, azi noapte, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba.
Foto: Alba24
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.