23 de țări UE, printre care și România, au validat crearea unui Colegiu de Informații European/ Semnarea documentului, considerată o premieră pentru serviciile secrete
Douăzeci şi trei de ţări au validat miercuri la Zagreb crearea oficială a unui Colegiu de Informaţii european, platformă inedită de schimburi menită a consolida cultura serviciilor secrete pe un continent îngrijorat în legătură cu autonomia sa strategică, potrivit AFP, preluată de Agerpres. Potrivit surselor G4Media.ro, România face parte din grupul țărilor car au semnat acest document.
Cele 23 de ţări, dintre care majoritatea sunt membre ale Uniunii Europene, au parafat o scrisoare de intenţie, punând în practică o idee lansată în septembrie 2017 de către preşedintele francez Emmanuel Macron privind crearea unei ‘Academii de Informaţii’.
Colegiul intenţionează „să favorizeze dialogul strategic între comunităţile de informaţii din Europa”, să le transmită mai bine „decidenţilor şi cetăţenilor” mizele acestei discipline şi „să dezvolte o reflecţie academică” prin publicaţii, conform comunicatului transmis după ceremonia de semnare.
„Pe un subiect care ţine atât de mult de suveranitate precum serviciile de informaţii, este o premieră ca 23 de state să semneze acelaşi document”, a transmis Coordonarea naţională a serviciilor de informaţii şi a luptei împotriva terorismului (CNLRT) care gestionează activitatea serviciilor secrete franceze la Palatul Elysée şi care a lansat iniţiativa.
Colegiul, care ar urma să se reunească de trei sau patru ori pe an pe tematici precise, se doreşte „un loc de reflecţie, de schimb şi de influenţă”, având ca obiectiv „să transmită cultura serviciilor de informaţii în rândul decidenţilor” politici de pe continent într-un context geostrategic în plină bulversare, a precizat CNRLT.
„Nu este o platformă de schimburi de informaţii secrete, există instrumente pentru asta la îndemâna serviciilor”, a adăugat CNRLT, care insistă asupra dorinţei „de a consolida autonomia strategică între partenerii europeni”.
„Serviciile de informaţii sunt considerate ca unul dintre instrumentele strategice ale apărării. Dacă vrem să creştem capacitatea strategică de apărare la nivel european, trebuie, evident, să creştem capacitatea serviciilor de informaţii”, a mai precizat sursa citată.
Potrivit unor participanţi, trei ţări s-au oferit deja voluntar să îşi asume o preşedinţie anuală rotativă şi au fost propuse şase tematici.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.