27 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu: Urmașul lui Iuliu Maniu, un mare patriot, dar și un mare adversar al demagogiei patriotarde: ”Patriotismul este o dragoste discretă pentru țară. Afișarea patriotismului este indecentă”

Se împlinesc 27 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu, lider al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) în perioada 1990 – 1995 și fost deținut politic sub regimul comunist între 1947 și 1964.

Coposu, născut în 1914, a fost secretarul politic al liderului țărănist Iuliu Maniu din 1937 până la arestarea întregii conduceri a partidului pe 14 iulie 1947 (înscenarea de la Tămădău). Maniu, care după cel de-al doilea război mondial devenise cel mai popular om politic din România, i-a servit drept model lui Coposu pentru tot restul vieții sale. Liderul PNȚCD a dovedit o moralitate politică dacă nu unică, atunci oricum foarte rar întâlnită în România post-comunistă.

“Dacă aș fi fost dispus la compromis nu aș fi suferit 17 ani și jumătate, cum au făcut alte lichele”, spunea el. “N-avem dreptul să abdicăm niciodată de la principiile noastre: morala creștină, justiție socială, patriotism luminat. N-am tranzacționat niciodată cu principiile, n-am cedat niciodată din obiectivele care privesc independența și suveranitatea națională” adăuga cel supranumit “Seniorul”.

Aș vrea să mă opresc la “patriotismul luminat” căci iată ce mai spunea Coposu pe această temă: “Patriotismul este o dragoste discretă pentru țară, o disponibilitate de a-ţi da oricând viața pentru ea și de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afișarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru țară, un om care este decis ca în interesul tarii să-și sacrifice propria existență nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta.”

Ar fi interesant de văzut câți dintre politicienii de după 1990 (pentru că la cei dinainte nu se punea problema, ei făcând parte dintr-un regim anti-național impus cu forța de o putere străină) au aplicat sau aplică în practică principiile lui Coposu. A existat sau există vreunul? Îmi aduc aminte de batjocura la care a fost supus liderul țărănist de Ion Iliescu, Petre Roman și acoliții lor, ca și de milioane de analfabeți politic care i-au votat.

Există azi în România politicieni care să nu recurgă la demagogie patriotardă și să nu se bată cu cărămida în piept despre cât de patrioți sunt și de ce multe fac pentru această țară? Cât despre PNȚCD, acesta a ajuns un partid de buzunar, o anexă a PSD pe spezele căruia a intrat în Parlamentul European. Cu certitudine Seniorul se răsucește în mormânt…

Dar nu doar politicienii sunt așa, ci și alegătorii care îi aleg scrutin după scrutin. La urma urmei, clasa politică nu poate fi mai bună decât electoratul din care provin. Cultivată prin educația național-comunistă demagogia patriotardă a fost preluată de sistemul educațional de după 1990. E suficient să te uiți pe Facebook-ul românesc ca să dai de torentul de demagogie patriotardă care se revarsă zilnic.

Așa încât aceste efuziuni la adresa celui mai mare politician român de după căderea regimului comunist sunt în cea mai mare măsură pură ipocrizie, confirmând criza morală a societății românești.