Suedia a procedat altfel. Dar funcționează?

În vreme ce țări de pe toată planeta își continuă eforturile de a „aplatiza curba” și a limita răspândirea Covid-19, Suedia s-a poziționat contrar față de restul lumii – inclusiv față de vecinii ei nordici – alegând o cale proprie de a formula un răspuns care, într-o oarecare măsură, sfidează recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), scrie EUobsrever, citată de Rador.

În esență, modelul suedez se bazează pe nivelul ridicat de încredere a publicului în guvern, el însuși avându-și originea în buna guvernare reflectată în cotele înalte de transparență și răspundere ministerială, precum și în raritatea scandalurilor politice.

Într-o manieră pur suedeză, procesul de luare a deciziilor a fost delegat experților, în vreme ce guvernul nu face altceva decât să anunțe deciziile acestora, fără a politiza procesul.

Binele colectiv e plasat mai presus de politica de partid, acesta fiind motivul pentru care un sentiment autentic de unitate, în acțiune și faptă deopotrivă, a ghidat procesul de decizie în ciuda diferențelor reale de opinie între organele și actorii relevanți.

În plus, natura politicii suedeze, bazată pe conceptele de coaliție și consens, în combinație cu modelul ei descentralizat de gestiune a crizelor, au pus guvernul în imposibilitatea de a-și asuma un rol de urgență și a trece peste parlament.

Deși toate acestea e posibil să fi încetinit într-o anumită măsură procesul de decizie, ele au creat un sentiment autentic al împărțirii responsabilității în virtutea căruia toate partidele se implică atât în formularea cât și în implementarea politicilor.

Și acest lucru a eliminat efectiv posibilitatea politizării și politicianismului.

Dar mai presus de toate contează faptul că în Suedia conceputul de securitate se bazează pe ideea de securitate umană, în antiteză cu securitatea statului.

Mai simplu spus, securitatea umană se concentrează pe bunăstarea individului și pe abilitatea lui de a-și realiza potențialul în limitele definite politic ale unei țări.

Securitatea statului, pe de altă parte, se ocupă cu securitatea frontierei, suveranitate și integritate teritorială. Susținătorii primei variante argumentează că nu poate exista un sentiment real de securitate dacă publicul nu se simte în siguranță în limitele geografice ale statului, indiferent cât de securizată e frontiera.

Bunăstarea emoțională și mentală

Acesta e motivul pentru care guvernul suedez a acordat o prioritate mai mare impactului general al carantinei asupra bunăstării emoționale și mentale a populației, comparativ cu alte țări din sau din afara UE.

La fel de important e faptul că guvernul consideră situația o provocare pe termen lung și, în consecință, una dintre prioritățile lui este ca abordarea sa să fie sustenabilă.

O concepție a securității centrată pe individ acordă importanță conferirii de putere individului, în contrast cu impunerea legii și ordinii. Cu alte cuvinte, sarcina guvernului este aceea de a informa publicul, iar apoi să-i permită să-și ia propriile decizii.

La fel de important, nu trebuie pierdut din vedere faptul că nu există vreo limită cu privire la cât timp și cu ce frecvență poate un guvern să impună o carantină; ceea ce înseamnă că e probabil ca membrii publicului să nu respecte asemenea dispoziții dacă ele se prelungesc sau dacă sunt folosite prea frecvent.

Din această perspectivă, dacă restul Europei își va fi epuizat deja răbdarea populației și prin urmare i-ar fi dificil să mai impună încă o rundă de restricții în cazul unui al doilea val, Suediei i-ar fi în schimb ușor să o facă.

Dintr-un alt punct de vedere, populația mică și deprinsă cu tehnologia IT a Suediei, cu o infrastructură digitală extrem de avansată și un sistem de asistență socială de clasă mondială, a fost și ea critică față de capacitatea statului de a-și concepe răspunsul în modul în care a făcut-o.

Totuși, Suedia nu este aici un caz unic. Astfel de asemănări găsim și la Norvegia și Danemarca.

Da, ele au optat pentru abordări evident diferite determinate de culturile lor strategice divergente și de o conceptualizare a securității configurată de experiențele lor istorice diferite și de apartenența lor la diverse organisme internaționale.

Altfel spus, contrar supozițiilor larg răspândite privind asemănarea lor, răspunsurile contradictorii ale țărilor nordice la Covid-19 au demonstrat că există de fapt deosebiri importante între ele.

Firește, e mult prea devreme pentru a da un verdict privind meritele modelului suedez. Totuși, dacă Stockholm va reuși să limiteze răspândirea virusului fără a-și băga în blocaj economia și viața socială, Suedia va intra în recesiunea economică iminentă într-o stare mult mai bună decât alte țări europene.

Mai mult, nu poate exista nici un dubiu că multe țări din lume vor căuta să studieze și, dacă e posibil, să copieze modelul suedez. O asemenea perspectivă, la rândul ei, ar constitui o formidabilă sursă de putere „soft” pentru o țară mică atentă la imaginea proprie și dornică să-și asume un rol normativ de frunte pe scena globală.

La fel de interesant, acest aspect va servi drept un nou memento că anumite state mici chiar pot influența guvernarea globală; cu alte cuvinte, ele nu se limitează doar la a urma indicațiile unor țări mai mari și mai bogate în resurse.

Sursa: EUobserver/ Articol de Nima Khorrami (cercetător la Arctic Institute din Stockholm)/ Traducere: Andrei Suba