G4Media.ro

30 de pasionați de domeniul cyber se luptă pentru a face parte…

sursa foto: Facebook/ Campionatul European de Securitate Cibernetică

30 de pasionați de domeniul cyber se luptă pentru a face parte din Team Romania, pentru Campionatul European de Securitate Cibernetică

Un număr de 30 de pasionaţi de domeniul cyber participă, sâmbătă, la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Securitate Cibernetică 2022 – #RoCSC22, organizată la Palatul Parlamentului, transmite Agerpres.

La finalul competiţiei, ce va avea loc între orele 9:00 – 17:00, va fi format lotul preliminar al Team Romania ce urmează să participe la Campionatul European de Securitate Cibernetică (ECSC) de la jumătatea lunii septembrie.

Dintre cei 30 de concurenţi, 15 sunt la categoria „Juniori”, iar 15 la cea de „Seniori”.

Cele mai bune rezultate la categoriile eligibile vor fi premiate. Astfel, pentru categoriile Juniori şi Seniori, locul I va primi 2.000 de euro, locul II suma de 1.000 de euro, locul III un premiu de 500 de euro, iar locurile 4 – 10 vor avea parte de premii speciale din partea sponsorilor.

Organizatorii vor selecta lotul preliminar al Team Romania, care va merge într-un bootcamp de pregătire la Bran între 17 şi 21 august 2022. Pe parcursul pregătirii, tinerii vor fi testaţi şi antrenaţi prin exerciţii din domeniul securităţii aplicaţiilor web, atacului şi apărării cibernetice, criptografiei, analizei traficului de reţea, reverse engineering etc.

Competiţia este organizată de Serviciul Român de Informaţii (SRI), Asociaţia Naţională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI) şi Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), cu sprijinul Ministerului Educaţiei, al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, precum şi al partenerilor din mediul privat – Orange, BitSentinel, certSIGN, Cisco, UIPath, PaloAlto Networks, KPMG şi Clico.

RoCSC are rolul de a selecta membri eligibili pentru echipa României care urmează să participe la Campionatul European de Securitate Cibernetică (ECSC), programat la Viena, în perioada 13 – 16 septembrie.

În cei şapte ani de participare la competiţia europeană, Team Romania a câştigat ediţia din 2019 şi a ieşit de două ori vicecampioană a Europei.

La faza finală a ECSC22, fiecare ţară participantă va fi reprezentată de o echipă formată din zece concurenţi: cinci din categoria de vârstă 16-20 de ani şi cinci din categoria 21-25 de ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. …pe principiul ca ei le programeaza ei le testeaza.
    E doar un spectacol pentru care exista buget de cheltuit.

    • * am remarcat ca daca scrii avocat comentariul nu trece (asteapta moderare)
      * am mai remarcat ca unele comentarii sunt sterse peste noapte chiar si dupa ce au fost publicate
      Fiecare cu „jucariile” lui presupun

    • @Spark
      „Libertatea” presei ….. anumite cuvinte sunt interzise, desi sunt in Dex, iar strada e plina de ele.
      Pe cand infiintati Politia Moravurilor? Nu trebuie decat sa dati copy/paste la ce e in Arabia Saudita, Iran sau Afganistan.

  2. Poate, pt.-o suma modica, fac si site-ul asta sa functioneze cum trebuie, ca e plin de gremlini.

  3. @Spark, n-ai idee cate cuvinte sunt interzise. Problema e ca la unii trec, la altii nu. La unii merg link-urile, la alti nu. Ce sa mai intelegi ?

    Am ridicat semnul de intrebare de acum ani, nimeni nimic. G4Media ar fi ok, doar ca uneori au o zi mai pr0asta si se pun pe S T E R S … H A R D C O R E .

    Cu totii avem defectele noastre, insa cu ciorapu-n gura nu se face Democratie. Se doreste o casa de turta dulce in care toata lumea vorbeste doar de lucruri minunate … Relele lasand sa puroieze. Am tot dat potentiale solutii, nu ma mai repet. Si asa, nu ma remunereaza nimeni pt. lupta ce-o duc cu bezna mintii altora, fie ei si ‘Redactia’. (nu fiti pufii…)