300 de milioane de euro din fonduri nerambursabile, destinate IMM-urilor din domeniul agriculturii
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) va finanţa, prin Programul Operaţional Competitivitate, microgranturi şi granturi pentru capital de lucru în valoare de 300 milioane euro, destinate IMM-urilor din domeniul agriculturii, a anunţat vineri instituţia, conform Agerpres.
Pentru acordarea de microgranturi este alocată suma de 50 milioane euro, iar pentru granturi pentru capital de lucru este alocat un buget de 250 milioane euro. Granturile vor fi acordate de către Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).
MIPE a publicat vineri în consultare publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităţilor din domeniul agroalimentar cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, iniţiat împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT). Administratorul schemei de ajutor de stat va fi MAT în parteneriat cu agenţiile pentru întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului.
„Acordarea acestor ajutoare este propusă în contextul în care pandemia COVID-19 a afectat semnificativ sectorul agroalimentar. Acordarea finanţărilor face parte din pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”, adoptat de Guvernul României şi vizează reducerea impactului semnificativ generat de creşterea preţurilor la produsele de bază şi derivatele acestora, precum şi acordarea de sprijin pentru redresarea întreprinderilor din domeniul agriculturii, pisciculturii, acvaculturii şi industriei alimentare, unele dintre cele mai afectate de efectele pandemiei COVID-19″, se menţionează în comunicat.
Conform proiectului de Ordonanţă, vor putea beneficia de aceste ajutoare de stat: IMM -uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (ÎI), societăţi cooperative agricole, cooperative agricole, grupuri şi organizaţii de producători, întreprinderi familiale (ÎF), înfiinţate conform legislaţiei în vigoare.
MIPE precizează în comunicat că microgranturile vor fi în valoare de 5.000 euro, iar beneficiarii sunt: IMM -uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (ÎI) şi întreprinderi familiale (ÎF), înfiinţate conform legislaţiei în vigoare.
Pe de altă parte, valoarea granturilor pentru capital de lucru va fi stabilită în funcţie de cifra de afaceri înregistrată în anul 2019, astfel: 5.000 euro pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 şi 13.500 euro; 15% din cifra de afaceri, fără a depăşi valoarea de 120.000 euro, pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 mai mare de 13.501 euro; maxim 120.000 euro pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion de euro.
Potrivit sursei citate, vor putea contracta granturi: IMM-urile, microîntreprinderile, societăţile agricole, cooperativele agricole, grupurile de producători şi organizaţiile de producători a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei de COVID -19.
Sursa: Facebook/ Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii