G4Media.ro

33 de morţi în Turcia, în urma consumului de băuturi alcoolice contrafăcute…

sursa foto: captura video

33 de morţi în Turcia, în urma consumului de băuturi alcoolice contrafăcute / Patru persoane suspectate că au vândut alcool contrafăcut au fost arestate

În total, 33 de persoane au murit la Istanbul, iar alte 48 au fost internate în spital după ce au consumat luni băuturi alcoolice contrafăcute, a relatat joi seară agenţia de turcă de presă Anadolu, scrie AFP, transmite Agerpres.

Un bilanţ anterior raportase miercuri 23 de decese cu începere de luni în oraşul turc de pe malul Bosforului.

Băuturile contrafăcute cu metanol, un alcool industrial diferit de etanolul folosit în băuturile alcoolice, sunt suspectate a fi cauza deceselor.

Patru persoane suspectate că au vândut alcool contrafăcut au fost arestate pentru „ucidere din culpă”, a precizat joi seară guvernoratul Istanbulului într-un comunicat.

De la 1 ianuarie, 29 de tone de alcool contrafăcut au fost confiscate la Istanbul şi 64 de puncte în care erau comercializate băuturi contrafăcute sau de contrabandă au rămas fără licenţă, a adăugat guvernoratul.

Proprietarii magazinelor specializate acuză guvernul că este indirect responsabil pentru valul de decese din cauza taxelor mari pe alcool, despre care spun că încurajează producţia ilegală.

În 2024, 110 persoane s-au îmbolnăvit după ce au consumat băuturi alcoolice contrafăcute în Istanbul, iar 48 dintre acestea au decedat, a declarat guvernoratul Istanbulului pe X.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, un musulman pios acuzat de oponenţii săi că intenţionează să islamizeze societatea turcă, s-a exprimat în repetate rânduri împotriva consumului de alcool şi tutun, notează AFP.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.