G4Media.ro

34 de persoane, trimise în judecată pentru fraude la examenele pentru permisul…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

34 de persoane, trimise în judecată pentru fraude la examenele pentru permisul auto, în Suceava / Metodele ”Șopteala” și ”Vesta de blugi” erau folosite pentru a ajuta unii candidați / Prețul: 100 de euro / întrebare

Metodele ”Șopteala” și ”Vesta de blugi” au fost folosite cu succes ani în șir pentru fraudarea examenelor pentru obținerea permiselor de conducere organizate de Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava, anunță Monitorul de Suceava.

Cele două metode au fost prezentate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție cu ocazia trimiterii în judecată a unui nou dosar care privește fabrica de permise de la Suceava.

Metoda „Șopteala” consta în comunicarea directă, pe un ton scăzut și în mod conspirat, a răspunsurilor corecte către candidat, de către fostul șef al acestui serviciu, comisarul-șef Radu Ionuț Obreja.

”Metoda <Vesta de blugi>, constând în utilizarea de echipamente tehnice de comunicare ori înregistrare audio-video (candidatul era echipat cu o cască și o vestă specială, care avea disimulate sisteme de comunicare audio-video la distanță.

Suma de bani percepută de către grupare ar fi fost de 100 de euro pentru fiecare întrebare, sumă din care liderul grupării primea cea mai mare parte, restul fiind împărățit între alți membri ai grupării implicați în fraudarea examenului.

”Existau anumite categorii de candidați, cei care proveneau din alte județe decât Suceava ori persoane cu educație precară, în cazul cărora sumele de bani percepute și primite cu titlu de mită erau sensibil mai mari”, se arată într-un comunicat al DNA Suceava.

În total, în acest dosar au fost trimise în judecată 34 de persoane, între care angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), instructori și intermediari ai școlilor de șoferi care. În schimbul diferitor sume de bani, membrii grupării ar fi permis fraudarea probei teoretice a examenului de obținere a permisului de conducător auto de către un număr de 235 de candidați, în cursul anului 2020.

Au fost trimiși în judecată, sub control judiciar, printre alții, Ionuț Radu Obreja, comisar șef de poliție, fost șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul SPCRPCIV Suceava, Ionel Gheorghe Perijoc, la data faptelor agent de poliție, Paul Alexandru Butnariu, cel care era la data faptelor inginer de sistem la Compartimentul Informatic al serviciului de permise.

Procurorii au mai arătat că a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor sume de bani, ridicate de la cinci dintre cei trimiși în judecată, printre care și Ionel Gheorghe Perijoc și Daiana Iuliana Rusu, în valoare totală de: 443.785 de euro, 60.635 de lire sterline, 4.526 de dolari americani și 815.977 de lei.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. chiar nu pot intelege de ce ai trisa la un examen de condus?? efectiv te joci cu viata ta si a celorlalti participanti in trafic.

  2. Pedepse dure: 6 ore cu suspendare !

  3. Ăștia sunt viitori bizoni / giboni din trafic . Rumânașul așa știe să își ia permisul :)))))))

  4. Toți cei implicați în fraude privind permisul auto, ar trebui închiși pe viață și să fie obligați la muncă pe șantiere ca să-și plătească hrana și cazarea.

    Victimele accidentelor de circulație sunt opera acestor ne-mer-nici nesătui de bani!

    Iar cenzurați nimicuri neimportante?

  5. Astia ar trebui condamnati la maximul prevazut de legislatie. Toti!

  6. Romania educata.

  7. Ar trebui sa se facă anchete si in Constanța, stiu foarte multe persoane incostiente care au luat permisul cu bani si asta tine asa de mai bine de 10 ani. Sunt implicați instructori auto cu examinatori si asa mai departe….nu ar strica un control si aici.

  8. Lucrurile se pot rezolva mult mai si simplu, dincolo de pedeapsa prevazuta de lege,

    anume ca victimele anumitor accidente sa de-a in judecata, autorul accidentului instructorul si pe politistul in cauza, daca stie ca ultimii doi fac parte din cei 34 anchetate, cerand despabubiri substantiale acolo unde a fost vorba de decese sau de suferinte fizice sau psihice!

  9. Sa ne gandim ca procurorii atat au putut proba. Sumele si perioada. In rest, cred ca vorbim de ani buni de mita acolo.