35 de companii pe lista neagră a firmelor implicate în investigaţii privind trucarea de licitaţii / Nume mari pe lista publicată de Consiliul Concurenței
Consiliul Concurenţei a publicat o listă neagră cu firmele implicate în investigaţii privind trucarea de licitaţii, deciziile de sancţionare din ultimii trei ani, precum şi menţiuni cu privire la modalitatea de cooperare a acestora cu autoritatea naţională de concurenţă. Lista cuprinde 35 de companii, dintre care Siveco România, Electrica SA, Electromagnetica şi Energobit.
În listă se găsesc şi companiile Safety Securty SRL şi Spartan Pază şi Protecţie SRL, două firme care au ca administrator şi asociat unic pe Maria Oprescu, soacra omului de afaceri Remus Rădoi, zis „Codiţă”.
De asemenea, în „blacklist” mai sunt şi Armax, Condmag, Intrarom, Vesta Investment şi CIS Gaz.
„Pentru a veni în sprijinul autorităţilor care fac evaluarea, Consiliul Concurenţei va publica pe pagina proprie de Internet o listă actualizată (blacklist) care va cuprinde denumirea operatorilor economici care au fost implicaţi în investigaţii privind trucarea de licitaţii, deciziile de sancţionare din ultimii trei ani, precum şi menţiuni cu privire la modalitatea de cooperare a acestora cu autoritatea naţională de concurenţă”, a informat recent autoritatea de concurenţă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii