G4Media.ro

4 ani irosiţi în procesul familiei Cosma. Judecata se reia de la…

sursa foto: Inquam Photos

4 ani irosiţi în procesul familiei Cosma. Judecata se reia de la zero. Ce semnal transmite verdictul de azi

„Probabil s-a decis rejudecarea pentru a se verifica ceea ce reclamă ei. Procesul se reia de la zero, au obţinut aproape tot ce au vrut (mai puţin o achitare!) Mai grav e că s-a dovedit că presiunile pot da rezultate şi chiar la cel mai înalt nivel!” – este opinia unui înalt magistrat, care a dorit însă să-şi păstreze anonimatul, după ce a aflat verdictul de azi al Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi în cazul Cosma.

(Sursa Foto: Ziarul Incomod)

Instanţa de apel a decis rejudecarea procesului după ce iniţial Mircea Cosma, fostul preşedinte al Consiliului judeţean Prahova, fusese condamnat la 8 ani de detenţie, iar fiul lui, fostul deputat PSD, Vlăduţ Cosma, primise 5 ani cu executare. Cei doi au fost trimiși în judecată în 2014, prin urmare patru ani de judecată au fost practic irosiți.

  • Jurnalistul Liviu Avram a publicat pe Facebook o postare mai moderată asupra sensului deciziei de azi: “Cazul Cosma. Doliu într-o parte și artificii în partea cealaltă. Și unii, și ceilalți exagerează. Totuși, rejudecare nu înseamnă deloc achitare. Observați că instanța a admis nu doar apelurile inculpaților, ci și apelul DNA. Asta poate însemna multe. Se grăbesc și cei care desfac șampania, și cei care desfac coliva.”

Mircea Cozma și Vlad Cozma sunt acuzaţi de DNA Ploieşti că au primit şpăgi de 1 milion de euro ca să acorde lucrări de asfaltare şi deszăpezire unor firme agreate. Strânşi cu uşa în dosare de evaziune fiscală, patronii firmelor respective i-au denunţat pe cei doi la DNA Ploieşti ca să beneficieze de reducerea la jumătate a pedepsei, celebrul articol 19. Doar că în ultima vreme, clanul Cosma a ieşit la atac în presa favorabilă şi a acuzat faptul că denunţurile ar fi fost fabricate de procurorii de la Ploieşti, printre care deja celebrul Mircea Negulescu, zis Portocală, exclus deja din magistratură pentru abateri disciplinare. De altfel, fiica fostului baron roşu de Prahova, deputata PSD Andreea Cosma, a exclamat după aflarea verdictului: „Mulţumim televiziunilor!”

Opinia separată a judecătoarei Ioana Bogdan

„Cu majoritate: Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii Alixandrescu Daniel Adrian, Alexe Răzvan, Cosma Vlad Alexandru şi Cosma Mircea împotriva sentinţei penale nr (…) din data de 1 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. (…). Desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(…) Cu opinia separată, în sensul admiterii apelului inculpatului Cosma Vlad Alexandru numai sub aspectul constatării incidenţei art. 19 din OUG nr. 43/2002 şi a respingerii apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi a inculpaţilor Alixandrescu Daniel Adrian, Alexe Răzvan şi Cosma Mircea”, se arată în minuta sentinţei de azi.

Completul de 5 judecatori al ICCJ, care a luat această decizie, a fost condus de vicepreşedintele Iulian Dragomir şi format din judecătorii Ştefan Pistol, Geanina Arghir, Leontina Şerban şi Ioana Bogdan. Potrivit unor surse judiciare, Ioana Bogdan este magistratul din complet care a făcut opinie separată. Ea a vrut să respingă apelurile inculpaţilor şi ale DNA ceea ce echivala cu rămânerea defintivă a deciziei de la fond prin care fuseseră condamnaţi la 8 ani de detenţie Mircea Cosma şi la 5 ani, fiul lui, Vlăduţ. Judecătoarea Bogdan a admis apelul lui Vlăduţ numai sub aspectul incidenţei articolului 19, adică reducerea la jumătate a pedepsei pentru că a făcut denuţuri la DNA în 12 dosare penale.

Interesant de remarcat că doi dintre judecătorii care au pronunţat decizia de azi, considerată favorabilă clanului Cosma, fac parte şi din completurile care judecă dosarele preşedinţilor Camerelor Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Este vorba de judecătorii Ştefan Pistol şi Geanina Arghir.

Când se dispune rejudecarea

Potrivit articolului 421 din Codul de procedură penală alineatul b): „Desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă”.

Ce spun specialiştii în drept

Deocamdată, instanţa a luat decizia şi a publicat minuta sentinţei. Motivarea va veni peste câteva luni. Abia atunci putem vedea concret care a fost raţiunea instanţei. Până atunci, specialiştii în drept încearcă să descifreze misterul acestui verdict care dă o gură de exigen clanului Cosma. De exemplu, avocata Elenina Nicuţ spune:

„S-a admis şi apelul parchetului. Posibil să fi fost ceva legat de faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei fapte. Nulitate absoluta nu cred că e. Consecinţa e că se reia judecata de la zero, de la fond. Se va rejudeca în limitele stabilite prin decizia din apel”.

Magistraţii consultaţi de G4Media.ro au explicat cum văd ei decizia de rejudecare.

„E greu să ne dăm seama până nu vedem motivarea. Nu ştim ce a reţinut că a greşit instanţa de fond. Eu nu cred că se dă niciun semnal. Au mai fost casări. Doar pentru că ei sunt scandalagii pare că scandalul intimidează magistraţii”, ne-a explicat un judecător.

„Fie vorbim de campaniile violente ale Antenei 3 şi Rtv care reuşesc să nască dubii şi în rândul magistraţilor de la ICCJ, judecători cu foarte multă experienţă, fie la DNA Ploieşti este un cuib al incompetenţei şi chiar al relei credinţe. Ambele variante sunt grave şi sunt în afara normalului unui stat de drept aşezat pe baze sănătoase”, spune un procuror.

Avocatul Cristian Ene a declarat la rândul lui:

  • „Judecătorii au constatat nereguli în cercetarea judecătorească de la fond drept pentru care a dispus retrimiterea cauzei la această instanţă, la completul de 3 judecători, astfel încât cercetarea judecătorească să fie suplimentată prin probatorii care să determine, până la urmă, garantarea tuturor părţilor la un proces echitabil. Dacă afirmaţiile din spaţiul public au fost probate şi depuse la instanţă, cu siguranţă că judecătorii au verificat temeinicia şi veridicitatea probelor administrate în cauză, aspecte ce au condus la această noua decizie care să determine până la urmă un echilibru în exercitarea acuzării şi a dreptului la apărare”.

Cazurile de rejudecare, destul de rare. Nu sunt foarte multe cazuri când instanţele de apel decid rejudecarea dosarului după ce instanţa de fond a dat o decizie de condamnare sau achitare. De exemplu, în cazul Tracia Asesoft, primul dosar al lui Sebastina Ghiţă (încă din 2002), instanţa de apel a decis rejudecarea cazului după ce iniţial Ghiţă fusese achitat. Până la urma, judecătorii au constatat că faptele s-au prescris.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. Daca intervine prescriptia faptelor in aceasta perioada, scapa guzganii?
    In cat timp trebuie rejudecat dosarul la instanta de fond si cat timp poate dura? Se rejudeca doar pe omisiune constatata?
    Binenteles, ca dupa urmatoarea hotarare de la instanta de fond, va urma si recursul. Deci au toate sansele scape, chiar daca au furat.

    • Nu scapa, fiti fara teama, pentru ca exista…raticid ! De preferati varianta ”bio”, de pisici vom face rost iar de va fi absolut necesar vom apela la solutia extrema… ”șoșoiul”, de reusita caruia ma voi ocupa personal…!
      Numai nu lasati deznadejdea sa va cuprinda intreg sufletul…! Pentru ca exista speranta, intotdeauna…

    • Ti-am mai spus pe celalal site, dar se pare ca nu ai citit !

  2. O haita de nenorociți gunoaiele astea de judecatori

  3. Deputata PSD Andreea Cosma, a exclamat după aflarea verdictului: “Mulţumim televiziunilor!”
    Puterea televiziunilor (asa zise de stiri ) oculte a devenit periculoasa si ingrijoratore.
    Nu este de mirare cand principali actori si aparatori sunt nimeni altii decat presdintii celor doua
    camere.
    Ziaristii si invitatii permanenti, de aceiasi teapa, au ajuns la apogeul manipulari producand
    dereglaje ale actelor de justitiesi.
    Cine mai poate stopa furia acestor rinocieri care au devenit stat in stat.
    Se poate presupune ca cele doua eminente au ele insele teama de noua putere, al treilea
    stat paralel pe care il cultiva cu mare grije.
    Avem si o televiziune publica la care se pot exprima catre toti romanii si la care ar trebui obligati sa faca declaratii de interes national..
    Poate cineva cere inchiderea acestor surse care otravesc spatiul politic si mai de curand si pe cel juridic pana nu este prea tarziu ?

    • Poate cineva, sigur…! Doar urma banilor Securitatii, de-ar fi re-adulmecata…! Mai, mai ca sunt provocat sa o ”adulmec” singur daca nu ar fi povara anilor…!

  4. Judecatorii care l-au ascultat azi pe Cosma Vlad (in calitate de martor) au pus cateva intrebari la care acest individ a refuzat sa raspunda.
    Astfel, el a fost intrebat cum a reusit sa faca inregistrarile in sediile institutiilor si cum a patruns in spatiile respective cu tehnica necesara. Dl. Cosma ar fi raspuns ca i-a placut de mic IT-ul …
    Fara a ma transforma in Mama Omida, in conditiile in care, la intrarea in sediile organelor judiciare, se retin telefoanele si reportofoanele si, in general orice mijloce de inregistrare-redare foto sau video, inseamna ca dl. Cosma a avut un anumit tip de „tehnica” …
    Eu cred ca, fie dl. Cosma a apelat la serviciile specializate ale unor companii care se ocupa cu servicii de securitate, fie dl. Cosma a apelat la servicii specializate ale unor institutii publice.
    Aici cred ca ar trebui facute verificari serioase si specializate, pentru ca orice tehnica din lumea asta lasa urme.
    Daca, cumva, dl. Cosma a beneficiat de sprijinul unor structuri specializate ale unor institutii publice, atunci e o chestie deosebit de grava, pentru ca ar insemna ca institutiile se saboteaza unele pe altele.

    • De acord cu tine, iar faptul ca institutiile de siguranta nationala se calca unele pe altele pe bombeuri este de notorietate. Apoi nu uita ca in ultimii ani au plecat, din unitatile de siguranta nationala, o multime de ofiteri si specialisti IT + interceptare, care si-au facut societati de detectivi particulari.

  5. Ceva nu e in regula in povestea asta. Cum e posibil ca o instanta sa dea 8 ani si 5 ani cu executare, dupa 4 ani de proces iar acum sa se reia totul de la zero?! Aici este ori incompetenta crasa ori coruptie majora sau mai grav ingerinta politica majora…

  6. Eu nu inteleg o chestie: de ce motivarea vine peste citeva luni?
    Eu, cind iau o decizie, o iau in urma unui motiv, si nu inaintea lui.

    • Aici se potriveste citatul biblic care va place voua atat de mult: ”Nebanuite sunt caile Domnului…Judecator !”‘

    • Pt ca de obicei, nimeni nu ii zoreste !

      PS. Se spune ca peste ei este doar Dumnezeu !

    • Dar nu ti s-a intamplat niciodata sa ti se ceara sa explici de ce ai luat decizia respectiva si nu alta, Gusti ?

    • Cat de corect!! Aveti dreptate..

  7. Nu trebuie uitat faptul ca in Parlament este depus un proiect de lege de modificare a limitelor de pedeapsa pt infractiunile de coruptie, in sensul reducerii lor !

    Ce inseamna asta ? Inseamna ca daca proiectul va fi adoptat, se vor reduce corespunzator si termenele de prescriptie a raspunderii penale pt aceste fapte de coruptie, in sensul micsorarii lor, cu riscul crescut de a se prescrie in timpul judecatii !

    PS. Scapa talharii precum a scapat si Ghita in dosarul Tracia-Asesoft, cu singura deosebire ca instanta poate totusi sa rezolve latura civila a procesului penal, adica sa-i oblige la plata contavalorii mitei incasate.

    PPS. Atentie, asta insa daca, pana se prescriu faptele barbatii Cosma sunt condamnati din nou in prima instanta !

  8. De ce dureazâ motivația câteva luni? E simplu, pt că se va aduna și timpul de rejudecare și totul se va prescrie. Ei sunt vinovați și altfel nu pot scăpa.

  9. Incredibil. O sleahta de garoi au incalecat o tara iar justitia o da in balarii. 8 ani cu 3 . Faptele acestor indivizi, in opinia mea sunt un atentat la siguranta nationala. Mi se par extrem de mici. Hai 2020. Doar USR si o clasa de politicieni tineri mai pot salva Romania. In fruntea tarisoarei in functii de secretari si subsecretari de stat au fost promovate toate scursurile si non valorile. Ce ne facem domnilor ???