40% din români nu aveau în 2023 locuinţele conectate la sistemele de canalizare
Peste 11,4 milioane de locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare anul trecut, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate miercuri, transmite Agerpres.
În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 11.176.443 persoane, reprezentând 58,7% din populaţia rezidentă a ţării, cu 114.011 persoane mai mult decât în anul 2022. Creşterile au fost determinate de racordarea populaţiei la reţelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcţiune a unor noi staţii de epurare a apelor uzate.
La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populaţiei conectate la sistemele de canalizare, în total populaţie rezidentă, s-a înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (95,4%), urmată de regiunea Centru (72,7%) şi Vest (71,9%).
Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (40,3%), Sud-Muntenia (41,8%) şi Sud-Vest Oltenia (51,7%).
În anul 2023, în mediul urban populaţia conectată la canalizare a fost de 9.828.927 persoane, reprezentând 98,9% din populaţia rezidentă urbană a României, iar în mediul rural un număr de 1.622.102 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 17,8% din populaţia rezidentă rurală a României.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii