G4Media.ro

447 de milioane de lei pentru noul terminal al Aeroportului Iași /…

Sursa foto: Pixabay

447 de milioane de lei pentru noul terminal al Aeroportului Iași / 85% din această sumă sunt bani europeni

Finanţarea europeană pentru construirea unui nou terminal al Aeroportului Iaşi a fost aprobată, a anunţat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, valoarea totală a investiţiei fiind de aproximativ 447 de milioane de lei, informează News.ro.

Costel Alexe a declarat, într-o conferinţă de presă, că la finalul anului 2023 Iaşiul va avea practic un nou aeroport, el precizând că finanţarea a fost obţinută prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

„Criza refugiaţilor din Ucraina a arătat cât de importantă este modernizarea acestei porţi aeriene. Iaşiul va putea deveni un hub internaţional de transport, pentru că există cerere, iar poziţionarea geografică este una avantajoasă. 85 la sută din finanţare reprezintă bani europeni, iar diferenţa va fi acoperită printr-un credit bancar”, a afirmat şeful CJ Iaşi, Costel Alexe.

Noul terminal T4 al aeroportului din Iaşi va avea trei niveluri, respectiv subsol, parter şi etaj, suprafaţa totată desfăşurată fiind de 31.210 metri pătraţi. Toate zborurile externe vor fi procesate aici, iar terminalul actual T3 va fi reconfigurat pentru zboruri interne.

Potrivit reprezentanţilor aeroportului, noul terminal va fi de aproape 10 ori mai mare decât cel existent.

„Tare bine ne-ar fi prins acum acest terminal. Aeroportul este asaltat de un flux suplimentar de călători din Republica Moldova şi Ucraina. Au fost momente când terminalul existent a fost efectiv blocat. Avem semnale că vor să vină la Iaşi şi alte companii aeriene. După finalizarea noului terminal vom asista la o explozie a traficului”, a afirmat directorul interimar al Aeroportului ieşean, Romeo Vatră.

Potrivit proiectului, îmbarcarea pasagerilor în avion se va putea face prin poduri suspendate. În primă fază vor fi amenajate trei astfel de poduri. Vor mai fi trei porţi pentru sosiri, una pentru tranzit şi o altă poartă rezervată VIP-urilor şi echipajelor.

În perioadele de vârf, T4 va putea să asigure realizarea formalităţilor pentru 950 de pasageri pe oră, capacitatea anuală a viitorului terminal fiind preconizată să ajungă la 3,5 milioane.

Sursa foto: Pixabay

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...