
45 de amenzi, în valoare totală de 274.000 de lei, date într-o săptămână la complexul Dragonul Roşu de la Protecția Consumatorilor
45 de amenzi, în valoare de 274.000 de lei, au fost aplicate, până în prezent, în urma controalelor făcute de comisari de la Protecţia Consumatorilor la complexul Dragonul Roşu, transmite Agerpres. Printre neregulile găsite se numără lipsa preţurilor sau a informaţiilor în limba română de pe etichete, dar şi comercializarea de produse potenţial periculoase sau contrafăcute şi de jucării notificate în sistemul de alertă RAPEX.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, vineri, că în perioada 17-22 noiembrie s-a desfăşurat o acţiune de control pentru a verifica modul în care este respectată legislaţia în domeniu în complexul en-gros Dragonul Roşu.
Din cei 53 de operatori economici controlaţi, care activau în diverse domenii (confecţii textile, jucării, cosmetice, produse electrice), până în prezent s-au finalizat verificările la 28 şi s-au dat 45 de amenzi contravenţionale, în valoare de 274.000 de lei, şi 7 avertismente.
Ca urmare, au fost menţinute măsurile speciale, adică interzicerea introducerii pe piaţă a produselor neconforme (suspiciune de a fi contrafăcute), prin sigilarea standurilor, în cazul a 24 de operatori economici, 13 dintre aceştia aflându-se deja în cercetări, pe aceeaşi temă, de către poliţiştii de la SICE.
La acţiune au participat şi reprezentanţi ai Secţiei de Investigare a Crimei Economice (SICE) Ilfov. (Foto: Protecția Consumatorilor)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii