45 de autovehicule introduse în Sistemul Informatic Schengen, confiscate într-o singură săptămână de polițiști / 753 de persoane semnalate în SIS, depistate
Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în decurs de o săptămână, 753 de persoane, 45 de autovehicule şi 37 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen, anunţă marţi IGPR care precizează că 133 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor.
”În perioada 22 – 28 decembrie 2023, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 753 de persoane, 45 de autovehicule şi 37 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen. Astfel, au fost localizate pe teritoriul ţării noastre 620 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române”, conform IGPR.
Poliţiştii români au pus în aplicare 16 mandate europene de arestare, au depistat 95 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 214 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 10 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 19 de documente, fiind găsite 43 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, 133 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Dintre acestea, 23 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 13 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 15 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 13 erau semnalate dispărute de către autorităţile române.
Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 18 de documente şi 2 autovehicule căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank