450 de activiști LGBT din Europa și Asia Centrală se vor reuni la București timp de trei zile / Pe agenda dezbaterilor: recunoașterea cuplurilor de același sex
La București va avea loc Conferința Anuală ILGA-Europe, care va reuni în perioada 16 – 19 octombrie peste 450 de activiști LGBTIQ din întreaga Europă și Asia Centrală, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Acești activiști se vor reuni, sub umbrela temei conferinței de anul acesta – CURAJ, pentru a schimba experiențe, a discuta teme importante pentru această mișcare la nivel european.
Conferința este organizată de ILGA Europe, cea mai mare federație LGBTIQ pan-europeană, și co-organizată de MozaiQ și Accept, organizații LGBTIQ locale.
Vor participa:
● Renate Weber (Avocatul Poporului)
● Cerasela Bănică (membră în Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării)
● Iulian Stoian, șef politici publice la Agenția Națională pentru Romi
● Ștefi Ionescu, avocată și membră Accept
Dezbaterea va fi urmată de o conferință de presă, începând cu ora 12:30. La conferința de presă vor participa:
● Diana Buzoianu, deputată USR
● Cătălin Teniță, deputat partidul REPER
● Florina Presadă, candidată parlament partidul SENS
● Katrin Hugendubel, directoare de advocacy la ILGA- Europe
● Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru, una dintre cele 21 de familii care au dat statul în judecată la CEDO, membri ACCEPT
● Vlad Viski, director executiv MozaiQ
Printre temele abordate vor fi condamnările României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), recunoașterea cuplurilor formate din persoane de același sex, precum și drepturile comunității transgender.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank