G4Media.ro

Obiectivul de 70% vaccinați la nivel global la jumătatea lui 2022 s-ar…

sursa foto: https://www.richmond.gov.uk/

Obiectivul de 70% vaccinați la nivel global la jumătatea lui 2022 s-ar putea să nu fie atins

Obiectivul de a vaccina 70% din populaţia lumii împotriva COVID-19 până la jumătatea anului viitor s-ar putea să nu fie atins, a afirmat joi o responsabilă a Băncii Mondiale, informează Agerpres, care citează AFP.

„În acest stadiu, nu este clar că acest obiectiv va fi atins”, a declarat Mamta Murthi, vicepreşedinte pentru dezvoltare umană la Banca Mondială, în cadrul unei videoconferinţe de presă.

„Desigur, achiziţionarea şi dezvoltarea vaccinurilor s-ar putea accelera până la jumătatea anului viitor”, a adăugat ea.

În prezent, mai puţin de jumătate din populaţia lumii (44,95%) este vaccinată, potrivit datelor compilate şi publicate de organizaţiile internaţionale.

Dar inegalităţile sunt uriaşe, cu 67,45% dintre vaccinaţi în ţările bogate, faţă de doar 4,36% în ţările sărace, mai ales în Africa.

Pragul de 70% este considerat esenţial pentru controlul pandemiei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a deplâns recent că acest prag ar putea fi atins în Africa abia în 2024, în ritmul actual al vaccinărilor.

Banca Mondială consacră în prezent 20 de miliarde de dolari pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să finanţeze achiziţia de vaccinuri şi să-şi consolideze sistemele de sănătate, după un pachet iniţial de 10 miliarde de dolari care a fost distribuit chiar la începutul pandemiei, a reamintit vicepreşedintele instituţiei.

„Aproximativ 100 de milioane de doze de vaccin au fost livrate datorită finanţării de la Banca Mondială”, a precizat Mamta Murthi, şi „circa 300 de milioane de doze (suplimentare) de vaccin (…) sunt sub contract”.

Ea a ţinut să sublinieze şi reticenţa la vaccin în ţările în curs de dezvoltare: „Există reticenţă la vaccin. Nu trebuie să o subestimăm”.

„Dar asta se poate rezolva şi multe ţări o fac”, a adăugat ea, „şi acest lucru nu ar trebui folosit ca un motiv pentru a nu accelera livrarea vaccinurilor şi (…) a nu asigura un acces echitabil la vaccinuri”.

sursa foto: https://www.richmond.gov.uk/

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. „obiectiv” – sună a alieni, a mutanți lol – glumesc
    dar acum – serios:
    io n-am nimic împotriva implementării „Bluetooth’ului în braț” cum zicea cineva la zeflemea, dar interesant cum chiar domniile lor afirmă, că ar „exista un obiectiv”. bașca (,) că și unul mondial..
    cine o spune .. vicea de la Banca Mondială

    „foc fără fum sau fum fără foc nu iese” – zice dacu’ liber, de la rural (aviz pt madam Șoșoacă și anti_vaxeri)

  2. Ați „uitat” titlul si îl punem noi? Câștigăm ceva?

  3. Obiectivul cui ?

  4. cand anual 3 milioane de oameni, copii mor in Africa din cauza foametei, iar din cauza covidului au murit in total 90,262 (date din 17 decembrie), te intrebi de ce vaccinarea este problema nr 1 al lor ?

  5. Observam clar ca e de la bani: tzarile bogate au cumparat zeama si tot in lockdown si restrictzii stau. Ceilaltzi nu au cumparat mai nimik, si ori au libertate, ori tot lockdown -> avantaj pt cine nu a platit taxa de protectzie :=)

  6. Acesta sună a plan sovietic cincinal, defalcat pe ani. Știu că accționarii Pfizer se bucură de orice statistică negativă dar ce să-i faci, planul de la sediu nu se potrivește cu cel din Pekin.

  7. Vai, ce durere…
    Scapa bietii oameni de miocardite si decese subite.
    Pai nu se poate asa ceva, fix astia mai saraci sa scape?

  8. Și dacă s-ar băga de zeci de ori în jug țările sărace pentru a plăti vaccinurile și nu s-ar atinge vreodată „obiectivul” stabilit la nivel mondial, atâta timp cât la fiecare ( 6-9 ) luni de zile vaccinații devin … nevaccinați !!!