G4Media.ro

50% dintre cetățenii Serbiei consideră că în țară nu există democrație. Printre…

50% dintre cetățenii Serbiei consideră că în țară nu există democrație. Printre cele mai corupte instituții sunt menționate Justiția, Poliția și partidele politice

Două treimi din cetățenii Serbiei consideră că politicienii fac abuz de putere pentru promovarea intereselor personale și mai mult de 50% dintre cetățeni consideră că în țară nu există democrație – acestea sunt rezultatele sondajului de opinie realizat de Centrul pentru Politică de Securitate din Belgrad (BCBP), transmite Rador.

Cetățenii consideră că Parlamentul Serbiei are cea mai mică influență în adoptarea deciziilor politice, mai mică decât „afaceriștii locali și companiile străine” și marile puteri. 90% dintre cetățeni consideră că președintele Serbiei, Aleksandar Vučić are cea mai mare influență în adoptarea deciziilor politice.

50% dintre cei intervievați consideră că Poliția nu apără cetățenii, ci interesele criminalilor, politicienilor și persoanelor cu putere financiară, iar printre cele mai corupte instituții sunt menționate justiția, Poliția și partidele politice.

Rezultatele sondajului de opinie arată și apatia cetățenilor, care se reflectă prin refuzul de a participa la inițiative civice, doar 20% dintre intervievați fiind interesați de astfel de activități – menționează sondajul BCBP și observă că cetățenii cred că instituțiile, pe care de altfel le consideră corupte, ar trebui să se preocupe de rezolvarea problemelor privind corupția și abuzul de putere.

sursa: Rador

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Ghiță și democrația.

  2. Ca-n Romania.

    • Stai linistit ca asa este peste tot in lume. Tu ai impresia ca in alte tari nu exista coruptie? Exista si inca mai rau ca la noi, doar ca in alte tari se mai si lasa ceva in urma, o autostrada, o investitie, un loc de munca decent, de aceea populatia nu baga in seama aceste „nimicuri”

  3. Si asa infloreste triumviratul PNL+ PSD + USR+ sub obladuirea lu big brother

  4. Ceea ce inseamna ca 50% cred ca exista democratie in Serbia, tocmai asta e o cifra care trebuie sa ne mire.