G4Media.ro

Peste 1.200 de forţe de ordine asigură măsurile de ordine publică la…

sursa foto: organizatori Neversea

Peste 1.200 de forţe de ordine asigură măsurile de ordine publică la festivalul Neverse

Ministerul Afacerilor Interne asigură măsurile de ordine publică la festivalul Neversea, care se desfăşoară în perioada 7 – 10 iulie pe o plajă din municipiul Constanţa.

Aproximativ 600 de poliţişti sunt mobilizaţi în perioada festivalului, pentru depistarea eventualilor consumatori de substanţe psihoactive fiind folosiţi şi câini special antrenaţi.

„Peste 600 de poliţişti vor asigura măsurile de ordine publică la festivalul Neversea, (…). Poliţiştii vor asigura măsurile de ordine pe toate palierele, vorbim aici despre ordine publică, investigaţii criminale, rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, criminalistică, investigarea criminalităţii economice şi nu numai. (…) De asemenea, vom avea prezenţi poliţişti de combatere a criminalităţii organizate care vor acţiona pe linie de combatere şi prevenire în ceea ce priveşte traficul şi consumul de droguri. Totodată, cu sprijinul Poliţiei Române, la eveniment vor participa şi câini special antrenaţi pentru depistarea substanţelor psihoactive”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Andreea Iliescu.

Mobilizaţi sunt şi peste 250 de jandarmi, în sprijin venind pe litoral şi lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Mobile Bacău.

„Pentru a ne asigura că toţi participanţii care vor fi prezenţi la festival se vor bucura în siguranţă de muzică, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa şi din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa vor fi prezente în zona de desfăşurare a festivalului, dar şi pe traseele de deplasare ale oamenilor. Este important de menţionat şi sprijinul colegilor noştri din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, care vor fi prezenţi în Constanţa special pentru acest festival, (…). Pe toată durata festivalului, peste 250 de jandarmi se vor asigura alături de colegii din cadrul celorlalte structuri din Ministerul Afacerilor Interne, că participanţii vor fi în siguranţă în cele patru nopţi şi patru zile ale festivalului Neversea”, a spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Ana Burchi.

În perioada desfăşurării festivalului Neversea, peste 300 de poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă vor supravegherea şi efectua controale la frontieră, dar vor participa şi la misiuni de asigurare a ordinii publice.

„Nave operative ale Gărzii de Coastă vor patrula în zona de competenţă pentru asigurarea protecţiei dinspre mare a perimetrului în care este organizat festivalul, iar poliţiştii de frontieră monitorizează, vizual şi cu ajutorul tehnicii din dotare, zona maritimă adiacentă a festivalului, pentru prevenirea eventualelor incursiuni neautorizate ori pentru salvarea de vieţi omeneşti pe mare, dacă situaţia impune. Totodată, în punctele de trecere a frontierei de stat, poliţiştii de frontieră iau măsuri graduale şi punctuale cu operativitate, astfel încât timpul de aşteptare să fie cât mai scurt, dar totodată efectuează un control de frontieră corespunzător, indiferent dacă vorbim de cetăţeni români, cetăţeni UE ori cetăţeni străini care intră în ţară în această perioadă de timp”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Andrei Ene.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” a mobilizat peste 100 de pompieri care vor asigura atât gestionarea cazurilor de prim-ajutor, cât şi măsurile de apărare împotriva incendiilor pe toată perioada festivalului.

„Pentru monitorizarea, prevenirea şi gestionarea eventualelor situaţii de urgenţă, în perimetrul zonei de desfăşurare a festivalului sunt alocate două puncte medicale avansate, două autospeciale pentru transport victime multiple, o maşină de stingere cu modul de descarcerare, două şenilate, precum şi o ambarcaţiune CBRN care va executa patrule. Pompierii paramedici împreună cu medici şi asistenţi medicali din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe vor încadra cele două posturi medicale avansate. Totodată, pentru acordarea asistenţei medicale, alte trei puncte de prim-ajutor sunt operaţionalizate şi încadrate cu personal medical şi cu pompieri paramedici”, a informat purtătorul de cuvânt al ISU „Dobrogea”, Oana Manoilă.

Printre măsurile luate de reprezentanţii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa este şi amenajarea în zona de desfăşurare a festivalului a unei zone non-formale unde tinerii aflaţi în situaţii de criză vor primi consiliere.

„Premergător debutului festivalului, reprezentanţii noştri au derulat activităţi de informare şi prevenire a consumului de droguri pentru turiştii aflaţi pe litoral, dar şi pentru personalul angajat (…). În aceste acţiuni sunt implicaţi specialişti în prevenire, psihologi, asistenţi sociali şi medici ai Agenţiei Naţionale Antidrog din Constanţa, dar şi personal detaşat pe litoral de la structura centrală şi din alte structuri teritoriale, împreună cu voluntarii instruiţi în domeniul adicţiilor. Am discutat cu organizatorii festivalului cu privire la necesitatea informării cetăţenilor străini care participă la festival despre prevederile legale în domeniul drogurilor, (…). Am organizat sesiuni de informare antidrog cu întreg personalul angajat al festivalului Neversea, (…). În zona de desfăşurare a festivalului vor fi amenajate aşa numitele zone de chill, este un concept inovativ şi eficient utilizat în spaţiile recreaţionale, fiind un spaţiu non-formal de prevenire a consumului de alcool şi droguri, a riscurilor asociate consumului şi de consiliere voluntară a adolescenţilor şi tinerilor. În acest spaţiu, echipe multidisciplinare de specialişti, medici, psihologi, asistenţi sociali pot solicita evaluarea dependenţei de droguri prin efectuarea, la cerere, a testului DUDIT pentru identificarea tulburărilor de dependenţă. De asemenea, colegii noştri vor oferi consiliere tinerilor aflaţi în situaţii de criză”, a declarat şeful centrului, Cristian Oprişan.

Cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea, îşi deschide joi porţile, la Constanţa, peste 150 de artişti naţionali şi internaţionali de renume fiind prezenţi la eveniment.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Lăsați drogalaii, dacă doriți un reportaj de la mare veniți să vedeți cum stau amărâții de tiriști in coloana și așteaptă să descarce grâul. Întrebați-l pe faimosul ministru care e și mare vicepremier PSD, de ce se așteaptă ore in sir? Unde e infrastructura? Evident că nici PNL ul nu vrea să comenteze nimic pe tema asta.

  2. Cine plătește? Polițiștii și cu toți ăilalți sunt plătiți de la buget pentru o petrecere făcută de niște unii!

  3. Doamne fereste!
    Dar ce se intampla acolo, gruparea ‘Ndrangheta se intalneste cu gruparea Yakuza la o conferinta a Kadîroviților? Ca eu credeam ca sunt niste tineri care vor sa asculte niste muzica…
    Incredibil cate resurse se folosesc ca sa se distruga fara remuscari vietile unor tineri absolut normali…
    Talibanii la putere!

  4. Bâlci de prost gust.