G4Media.ro

57 de elevi ai Colegiului militar din Alba Iulia, infectați cu COVID…

57 de elevi ai Colegiului militar din Alba Iulia, infectați cu COVID de la începerea semestrului doi. Majoritatea sunt asimptomatici

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a efectuat testarea de tip RT PCR a elevilor, la începerea semestrului doi al anului de învățământ. Astfel, din cei 460 elevi, cinci au avut rezultat pozitiv, au transmis reprezentanții instituției de învățământ. Ulterior, pe baza anchetei epidemiologice, au mai fost descoperite alte 52 de cazuri. Majoritatea elevilor sunt asimptomatici.

Testarea pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 a fost realizată de o echipă de la Spitalul Militar de Urgență „Doctor Alexandru Augustin” – Sibiu, cu sprijinul personalului medical al colegiului, prin grija Direcției Medicale a MApN, care monitorizează evoluția situației epidemiologice.

În urma anchetei epidemiologice a contacților celor cinci elevi care au fost depistați pozitiv, până în prezent, alți 52 de elevi, majoritatea din clasele a IX-a, au fost depistați pozitiv, cei mai mulți fiind asimptomatici.

”Activitatea de învățământ se desfășoară în format hibrid, față în față și online prin intermediul echipamentelor instalate și a platformelor educaționale. Tabletele interactive, care sunt folosite de la începutul anului școlar 2020-2021, au rolul de a eficientiza activitățile de predare-învățare și de a veni în ajutorul elevilor.

În instituția militară de învățământ se realizează, zilnic, triajul epidemiologic și se efectuează curățenia și dezinfecția spațiilor, respectiv clase, săli, dormitoare, holuri, toalete. Măsurile de distanțare fizică și purtarea măștii, atât în interior, cât și în exterior, sunt obligatorii”, se arată într-o informare a instituției de învățământ.

Foto: Colegiul Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia / sursa: alba24.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Așa cum am mai SPUS, orice testare pe scară largă în școlile românești conduce la o singură concluzie :ȘCOLILE SUNT FOCARE DE COVID!!!

    • Si? Tinerii si cei cu sistem imunitar puternic nu sunt afectati. Fiind asimptomatici nu transmit virusul. Cu alte cuvinte mai lasati tinerii in pace. Bosorogimea sa-si faca injectia si sa se ascunda sub pat. De ajuns cu pedepsirea copiilor si tinerilor pentru a tine beslegile „in siguranta”.

    • Orice testare pe scara larga in orice loc conduce la o singura concluzie: ACEL LOC ESTE FOCAR DE COVID!!!

    • Sau testele sunt cam eronate!

    • Și care e problema? Vin elevii aia în beci la tine sa te infecteze?

  2. sa le fie tarana usoara

    probabil cea mai mare batalie a vietii lor

  3. E bine ca ministrul e vaccinat. Suntem salvati…