6 persoane reținute în dosarul vaccinării la chiuvetă: tarife între 250 și 400 de euro pentru un certificat COVID fals
6 persoane au fost reținute de procurorii DNA Suceava în dosarul vacinării la chiuvetă, printre care 2 asistente de la Centrul de Vaccinare din incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia și o angajată a Spitalului Municipal Mangalia, potrivit unui comunicat al DNA.
Inculpații sunt acuzați că ar fi constituit un grup infracțional organizat cu scopul de a falsifica certificate COVID. Tariful perceput era între 250 și 400 de euro.
Peste 100 de persoane, majoritatea din județele Suceava și Constanța, ar fi apelat la această rețea și ar fi obținut certificatul digital european Covid fără să se fi vaccinat.
”La sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 2021, inculpatele Timofei Pompilia, Berge Henriette – Raluca, asistente medicale din cadrul Centrului de Vaccinare amenajat în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, și ceilalți inculpați, ar fi constituit un grup infracțional organizat care avea ca scop final eliberarea de certificate de vaccinare anti – Covid falsificate, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 250 și 400 de euro, persoanelor interesate.
Ulterior la acest grup ar fi aderat mai multe persoane, intermediari de încredere (rude, prieteni etc.), care s-au specializat în racolarea de persoane dornice să obțină astfel de certificate falsificate de vaccinare, la rândul lor percepând comisioane cuprinse între 100 și 250 de euro, în funcție de starea materială a clienților.
Un aspect important la stabilirea „tarifului” era acela al prezenței persoanei la centrul de vaccinare. Astfel, în cazul persoanelor dispuse să se deplaseze la Mangalia, tariful cerut de intermediar era de 500 de lei, iar în cazul celorlalte, care nu doreau să se prezinte la centrul de vaccinare, tariful era de 700 de lei și era perceput pe loc.
Mecanismul de comitere a faptelor era unul complex, după racolarea persoanelor dispuse să obțină certificatul respectiv și primirea banilor, membrii grupului care își desfășurau activitatea în cadrul Centrului de vaccinare ce funcționează în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia ar fi efectuat acte specifice în vedere implementării datelor nereale în Registrul Electronic Național de Vaccinări.
Legătura dintre membrii grupului ar fi fost asigurată de inculpata Vlădoi Elena Daniela care primea comisioanele amintite mai sus și remitea parte din ele celor două asistente. Pentru a ascunde adevărata proveniență a banilor, intermediarii ar fi remis banii inculpatei Vlădoi Elena Daniela fie prin transfer bancar, din conturile unor rude sau prieteni, fie în numerar.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 21 decembrie 2021 la cele două instituții publice de pe raza municipiului Mangalia și la cele 50 de locuințe ale persoanelor fizice de pe raza județelor Suceava și Constanța au fost ridicate printre altele, sumele de 192.000 lei și 80.000 euro”, au arătat procurorii DNA într-un comunicat de presă.
Inculpații au fost prezentați Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii