G4Media.ro

60 de persoane care se întorceau în Olanda din Africa de Sud,…

Sursa Foto: Schiphol

60 de persoane care se întorceau în Olanda din Africa de Sud, testate pozitiv/ Câteva sunt suspectate de infectare cu noua tulpină

60 de persoane care au ajuns, sâmbătă, în Amsterdam cu două zboruri din Africa de Sud au fost testate pozitiv pentru Covid 19, au anunțat oficialitățile olandeze, citate de BBC. Acestea au fost izolate într-un hotel lângă aeroportul Schiphol.

Circa 600 de pasageri au fost ținuți câteva ore după sosire pentru a fi testate. Autoritățile olandeze au precizat că noua tulpină, Omicron, a fost detectată probabil la un număr de persoane care au fost testate pozitiv.

Între timp, mai multe țări europene, ca Germania, Danemarca și Marea Britanie au raportat cazuri de infectare cu Omicron. Noua tulpină a fost raportată, miercuri, de OMS în Africa de Sud.

Olanda intră în lockdown parțial începând de duminică până cel puțin pe data de 19 decembrie.

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Si cum s-au urcat in avion ?
    Cu Hartia Verde fiindca erau deja vaxx-inati si ,,imunizati,, ?
    Sau au luat virusul Moronic din avion, ii astepta acolo la cotitură ?

    • Incerc sa inteleg daca esti slab la minte si/sau rau intentionat.
      Vaccinul nu te protejeaza impotriva infectarii covid.
      Vaccinul te protejeaza sa nu mori de covid.
      Acum ai inteles?

    • @Ana Păi și atunci care a fost utilitatea mizeriei de certificat verde? Aici vorbim despre certificat, nu despre vaccinare. A facilitat pătrunderea în țară a unor persoane infectate. Dar conform „eminențelor cenușii„ care au gândit certificatul verde, cei care nu s-au vaccinat și nu au acest certificat sunt extrem de periculoși pentru că din cauza lor nu se termină pandemia.

    • Probabil au incercat sa forteze populatia sa se vaccineze prin obligativitatea detinerii certificatului verde.
      Oricum, se pare ca oamenii aleg calea intubarii la ATI urmata de deces, decat o „piscatura” de tantar in brat.

    • @ Ana
      Am pus cateva intrebari.
      Ai raspuns la vreuna din ele ?
      Nu. In schimb, imi faci proces de intentie si arunci cu insulte.
      Comportament tipic neo-bolșevic !

  2. Cu siguranță erau vaccinati (altfel nu puteau călători), dar nu aveau simptome.

    Asta arata din nou eficacitatea vaccinului.

    • Vaccinurile actuale nu protejează împotriva infectării si transmiterii.
      Statele lumii au comis prostia inimaginabila de a favoriza pe cei vaccinați (nu teste/ nu carantina) care au ajuns sursa majora de răspândire a pandemiei și a noilor tulpini.

    • Nu e obligatoriu sa fii vaccinat ca sa poti zbura.
      Eu din pacate nu sunt vaccinat(din motive medicale) si totusi folosesc avioanele facand testele cerute de fiecare companie aeriana(fie antigen, fie PCR)

  3. 60 infectati din 600 de calatori!

    Iata extraordinara „eficienta” a certificatului verde!

    Este cea mai buna dovada ca e o por.carie fara seaman, o unealta de teroare si control fara absolut nici o legatura cu epidemiologia.
    Iata cum au intrat in Romania vaccinatii bolnavi ca in branza, toata vara, ca sa poata apoi autoritatile sa dea vina pe nevaccinati…

    O nerusinare si o umilinta care nu se va ierta tuturor apostolilor vaccinarii si mai ales celor ai certificatului.

    • AB iti spun ca la prosti
      Vaccin + masca si comportament preventiv = tinem pandemia sub control
      nu merge doar cu o varianta din cele doua.
      1. nu te vaccinezi dar porti masca si „te protejezi” = tzapa virusul va ajunge la tine iar la ATI nu o sa ai timp de seriale pe netflix
      2. te vaccinezi dar nu esti preventiv = tzapa pentru aia de mai sus

    • @ Cristian
      Iti raspund ca la INTELIGENȚI, fiindca precis ai avut media 10 la Bac si ai fost șef de promotie la 2 facultăți ( de la UniBuc, nu de la Bioterra sau Athenaeum).
      Repeți o narațiune oficială (sa nu-i spun propagandă). Priveste in jurul tău si ai sa te convingi singur ca toate cele 3 elemente pe care le enumeri se dovedesc inutile.

  4. Ajunge la noi cât mai curând, fără sa va vaccinati nu scăpați.

  5. Motz, daca se vaccina toata lumea, nu mai ajungeam sa existe fel si fel de mutaii ce vor avea efecte din ce in ce mai devastatoare. Rolul certificalului verde a fost acela de a permite o libera circulatie a oamenilor vaccinati impotriva acestui virus. La un vaccinat, versunile de pana acum imbolnaveau aparatul respirator superior iar „emisiile” de particule cu virus era cu pana la 90% mai mic fata de un nevaccinat la care virusul actioneaza atacand plamanii, aparatul superior respirator si sistemul circulator cauzand acele „cheaguri” din cauza carora se ajunge la avc samd.
    Daca mai ai nelamuriri, te ajut cu drag sa le intelegi.
    Daca noi me vaccinam masiv, atunci nu se mai ajungea aici, sa fie clar!
    Am facut Covid in Martie si a fost nasol…
    Decizia vaccinarii apartine fiecaruia dar, haideti sa ne vedem de treaba si sa acceptam lucrurile in mod realist. Anii vor trece oricum si la fel cum antivaxerii sunt convinsi de faptul ca vaccinatii vor avea de suferit, eu sunt sigur ca veti fi principalii vinovati de nesiguranta viitorului copiilor voștri.